ISJ Dolj : 178 de profesori vor susține mâine Examenul de Definitivat

0
73

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, se va desfășura miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen constituit la Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova.

În județul Dolj proba se va desfășura la 29 de discipline. Au fost validați pentru  proba scrisă și sunt așteptați să participe  178 de candidați (dintr-un total de 188 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: 

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (59), învățământ primar (18), educație fizică și sport (15) etc. 

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. 

Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here