ISJ Dolj : Rezultate finale Evaluare Națională 2022 – A crescut numărul mediilor de 10, după contestații

0
193

Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iunie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele examenului de Evaluăre Națională.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, în județul Dolj proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 77.2 % (3152 candidați), în creștere cu 0,20% față de rezultatele inițiale (77%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10(zece): de la 4 la 5. (Scoala Gimnaziala ”Mircea Eliade” – 2, Scoala Gimnaziala ”Traian” – 1, Scoala Gimnaziala ”Nicolae Romanescu” – 1 +1). Afost obținută încă o medie de 10 la Scoala Gimnaziala ”Nicolae Romanescu”.

11 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română
113 candidați au obținut nota 10 la proba de Matematică (106 note de 10.00 inainte de contestații)

Au fost depuse 1210 contestații, în creștere, comparativ cu anul trecut (1025):
-826 contestații la Limba și literatura română (admise în minus = 266; admise în plus = 501; nemodificate = 59)
-384 contestații la Matematică (admise în minus =133; admise în plus = 187; nemodificate = 64)

Rata de participare a fost de 93,14%. Nu au fost elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 4-11 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (14 iulie 2022).

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here