Judecătorii greci a respins cererea de predare a lui Dragoş Săvulescu

0
130

Fostul acţionar de la Dinamo, Dragoş Săvulescu, care fusese arestat provizoriu după ce a fost reţinut în insula greacă Mykonos, nu a fost predat în vedere executării mandatului european de arestare emis în urma condamnării sale. Decizia aparţine unei instanţe din Grecia, anunţă Ministerul Justiţiei, care precizează că solicitările de predare se soluţionează prin contactul direct dintre autorităţile judiciare.

„Instanţa din Republica Elenă a respins miercuri, 08.09.2021, cererea de predare a persoanei condamnate Săvulescu Emil-Dragoş, arestat provizoriu la data de 9 august 2021, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel Bucureşti, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare. Informarea oficială este transmisă de către autorităţile competente elene autorităţii judiciare române emitente (Curtea de Apel Bucureşti) în conformitate cu dispoziţiile articolului 22 din Decizia-cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Justiţiei.

Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei nu deţine o informare oficială în acest sens. Instanţa din statul de executare are obligaţia de a informa autoritatea judiciară emitentă şi nu autoritatea administrativă.

„Reamintim diferenţa fundamentală dintre instituţia extrădării şi cea a mandatului european de arestare, în sensul că, în cadrul acestei ultime proceduri, cererile de predare se soluţionează prin contactul direct dintre autorităţile judiciare”, a arătat MJ.

Sursa citată a precizat că, în cadrul procedurilor judiciare de predare în baza mandatelor europene de arestare, Ministerul Justiţiei acţionează în conformitate cu competenţele legale atribuite prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (legea care transpune Decizia cadru 2002/584/JAI). Art. 86 alin. 4 din Legea 302/2004 prevede că Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centrală:

a) primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române primitoare;

b) transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare primitoare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei;

c) ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autorităţile judiciare române, în scopuri statistice;

d) îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin lege menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.

„Ministerul Justiţiei respinge ferm acuzaţiile injuste şi nefondate apărute în spaţiul public, întrucât atât în această speţă, cât şi în orice altă procedură privind mandatul european de arestare Ministerul Justiţiei respectă cu stricteţe atribuţiile şi limitele sale conferinte prin lege, atât pe cea naţională, cât şi din perspectiva instrumentelor comunitare aplicabile”, au adăugat reprezentanţii MJ.

În luna august, fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu, care fusese reţinut în insula grecească Mykonos, a fost pus sub control judiciar şi nu poate părăsi teritoriul statului elen până când se va judeca solicitarea de extrădare. Termenul fusese stabilit pentru septembrie.

Ministerul Justiţiei a transmis atunci că instanţa din Republică Elenă este competentă să decidă asupra modalităţii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui Săvulescu şi predării persoanei solicitate. „Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, nu este implicat în procedură şi nu a fost solicitat, până în prezent, în vederea facilitării comunicării de către instanţe”, preciza instituţia.

„La data de 9 august 2021, în Republica Elenă, cetăţeanul român Săvulescu Emil-Dragoş a fost arestat provizoriu, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare. Arestarea a fost dispusă ca urmare a existenţei acestui mandat european de arestare, procedura executării fiind o procedură ce se derulează între instanţe în mod direct, respectiv instanţa română şi cea străină. În consecinţă, instanţa din Republică Elenă este competentă, potrivit Deciziei Cadru 2002/584/JAI să decidă asupra modalităţii de executare a acestui mandat european de arestare şi predării persoanei solicitate”, arăta Ministerul Justiţiei.

Conform sursei citate, procedura de executare a mandatului european de arestare se desfăşoară potrivit legislaţiei elene, în termenele şi condiţiile prevăzute de aceasta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here