Klaus Iohannis, dezlănțuit la adresa sistemului de sanitar din România: Povara cancerului e o consecință a investițiilor superficiale

0
94

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 iunie 2022, un mesaj în cadrul Conferinței Naționale a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Onorată audiență,

Celebrarea pentru prima dată în România a Zilei Supraviețuitorului de Cancer se datorează, într-o mare măsură, eforturilor societății civile, și implicit dumneavoastră, Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Am decis astfel să confer Înaltul Patronaj ediției din acest an a Conferinței Naționale în semn de recunoaștere a acțiunilor pe care le-ați derulat pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților. Am susținut în numeroase rânduri că sistemul de sănătate are nevoie de o reformă consistentă și de o schimbare de paradigmă care asumă în mod real pacientul în centrul abordării.

Povara cancerului este, din păcate, și o consecință a lipsei unei viziuni unitare pe termen lung, a superficialității investițiilor și a unor politici fragmentare. Aceste probleme, care trenează de decenii, nu se rezolvă de la sine, ele au nevoie de angajament susținut din partea tuturor celor care au responsabilități în acest domeniu. Mă bucur să constat că, în ultima perioadă, România a făcut progrese importante în lupta împotriva cancerului, asumând prin lansarea Planului Național de Combatere a Cancerului o viziune unitară pentru îmbunătățirea accesului la diagnostic și tratament și recuperarea decalajelor în îngrijirea pacientului.

În aceste zile, seria de evenimente derulate sub umbrela Zilei Supraviețuitorului de Cancer completează o gamă de inițiative care urmăresc să diminueze presiunea acestei maladii asupra sistemului sanitar și să contribuie la crearea unei societăți mai sănătoase.

Rolul societății civile este unul extrem de important în succesul acestui demers, iar organizarea Conferinței reprezintă un exemplu al sprijinului reciproc, al acțiunii solidare și al consensului în jurul unor obiective care ne unesc. Este esențial ca astfel de bune practici să fie extinse și replicate, întrucât promovarea lor conduce, în mod sigur, la îmbunătățirea rezultatelor.

Schimbarea reală este generată de oameni și cred că experiența de viață și puterea de a merge mai departe a supraviețuitorilor de cancer reprezintă modele de inspirație pentru noi toți.

Vă doresc mult succes şi vă asigur de toată deschiderea mea pentru a face lucruri bune împreună, pentru un viitor mai sănătos!

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here