Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou : Vă mulțumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea și simțul civic deosebit de care ați dat dovadă și în acest an dificil.

0
109
67 / 100

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 31 decembrie 2021, un mesaj cu prilejul Anului Nou.

Klaus Iohannis le cere românilor să deschidă ușa lui 2022, iar întregul mesaj cuprinde doar referire la pandemie. Președintele României le mulțumește românilor pentru sacrificiile pe care le-au făcut în 2021.

„Dragi români,

Lăsăm în urmă un an cu multe încercări, cu suișuri și coborâșuri, cu speranță și deznădejde.

2021 a fost un an dureros pentru țara noastră, prea mulți români pierzând lupta cu virusul în valurile succesive ale pandemiei. În aceste momente, vă îndemn să ne îndreptăm gândurile și către familiile îndurerate de dispariția cuiva drag.

Îmi exprim întreaga recunoștință față de medicii, asistenții medicali, paramedicii, ambulanțierii, farmaciștii, voluntarii și toți cei care s-au aflat și continuă să se afle în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Ei fac tot ce le stă în putință, ignorând riscurile și trecând peste epuizare, să salveze vieți și să aline suferința celor bolnavi.

Dragi români,

Vă mulțumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea și simțul civic deosebit de care ați dat dovadă și în acest an dificil. Tot ce am învățat despre noi înșine pe parcursul pandemiei ar trebui să ne inspire și să ne ajute să depășim mai ușor orice încercări viitoare. Noi, ca națiune, trebuie să ieșim mai puternici și mai uniți din această criză sanitară teribilă.

2022 ne bate la ușă: să îi deschidem, așadar, cu speranță, cu inima deschisă și cu încrederea că toate eforturile noastre vor însemna bucuria de a ne regăsi, cu adevărat, în normalitate.

La mulți ani, oriunde vă aflați! Vă doresc un An Nou fericit, cu sănătate și împliniri!” a transmis Președintele României, Klaus Iohannis.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here