Klaus Iohannis: Trebuie să acționăm prompt în fața valului 4. Vaccinarea rămâne cea mai bună armă

0
63

Președintele Klaus Iohannis cere autorităților mobilizare totală, în fața valului patru al pandemiei de Covid-19 și susține că toți medicii deja știu ce măsuri trebuie luate în spitale.
”Mă bucur să particip astăzi la acest moment solemn, prin care celebrăm activitatea Spitalului Militar Central, un pol de excelență al medicinei militare românești.

Prezentul acestei instituții prestigioase rămâne tributar eroismului și faptelor de vitejie ale înaintașilor, care au luptat pentru idealurile de independență și libertate națională.

Dumneavoastră, doamnelor și domnilor, sunteți cei care, cu multe sacrificii, duceți mai departe o prețioasă moștenire. Valorile Armatei Române – patriotismul, spiritul de sacrificiu, onoarea și curajul constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central și-a clădit evoluția. Sunt valori transmise mai departe, generație după generație, astfel că grija pentru pacienți, profesionalismul și dedicarea celor care lucrează aici reprezintă un standard de bune practici și pentru alte spitale.

Unitatea dumneavoastră este locul unde haina militară capătă o a doua valență, ghidată de Jurământul lui Hipocrate, de abnegație și luptă necontenită pentru salvarea de vieți.

Cei 190 de ani de existență ai acestei prestigioase instituții marchează repere importante ale dezvoltării ramurii medicinei militare și se leagă indisolubil de personalități de excepție, care au contribuit definitoriu la dezvoltarea Școlii de Medicină românești.

Astăzi, rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiției militare și de asigurare a performanței actului medical.

Mobilizarea excepțională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum și implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea și apărarea cetățenilor noștri.

Pandemia de COVID-19 nu este însă încheiată și vă solicit atât dumneavoastră, cât și celorlalte unități sanitare direct implicate să acționați prompt în acest al patrulea val. Știm deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor și sunt convins că veți depune toate eforturile pentru salvarea vieții semenilor noștri. Cea mai bună armă împotriva acestui virus rămâne însă vaccinarea. Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv și respectarea măsurilor sanitare sunt soluțiile pentru a depăși cu bine și această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic.

Sunt impresionat de eforturile dumneavoastră extraordinare, de dăruirea pe care atât conducerea unității, cât și personalul medical au dovedit-o din plin în aceste luni de grea încercare.

În semn de preţuire şi recunoştinţă pentru dificila, dar nobila dumneavoastră activitate, vă înmânez, în acest moment aniversar, drapelul de luptă.

Sunt convins că veți continua să faceți lucrurile la fel de bine și responsabil, purtând mai departe crezul înaintașilor și îndeplinind cu onoare misiunea ce v-a fost încredințată.

Viitorul depinde de oamenii prezentului, iar profesionalismul dumneavoastră, al celor care vă desfășurați activitatea aici, va scrie cu siguranță o filă de istorie în fața căreia generațiile viitoare se vor înclina cu mândrie și respect.”, a spus Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here