Lansare de carte : Cimitirul Trandafirilor de Cristi Nedelcu.

0
149

Vineri, 28 mai, de la ora 18:00, la Librăria Elena Farago din Craiova va avea loc lansarea romanului ”Cimitirul Trandafirilor” de Cristi Nedelcu. La eveniment vor fi prezenți, alături de autor, Mihai Ene de la Universitatea din Craiova și Justina Bandol, de la editura Litera, via zoom.
După lansare, de la ora 19:00, tot la Librăria Elena Farago, va avea loc clubul de lectură coordonat de Ana Paraschivescu. Clubul se întrunește o dată pe lună pentru a discuta o carte. Întâlnirea de vineri este dedicată romanului ”Cimitirul trandafirilor”.

”Cimitirul trandafirilor” a apărut la editura Litera din București în cadrul colecției ”Biblioteca de proză contemporană” coordonată de Doina Ruști.
”Două povești de viață și de dragoste desfășurate la distanță de câteva decenii se influențează și se întrepătrund. Investigând un dosar al Securității comuniste, un istoric descoperă treptat o existență nu cu mult diferită de a sa, care-i va pune într-o cu totul altă lumină propria viață. Roman scris în stil jurnalistic, Cimitirul trandafirilor este totodată o interogație asupra rosturilor intime ale istoriei și societății și o încercare de a răspunde la întrebarea „există destine care se repetă peste ani?“ ” Dilema Veche

„Plăcută surpriză. Un roman extrem de bine închegat, cu nerv, cu personaje bine conturate.“ – Bedros Horasangian
”Romanul lui Cristi Nedelcu, Cimitirul trandafirilor, câștigă prin sugestia că bariera dintre ficțiune și realitate poate fi sau chiar este spartă, iar povestea cuprinsă între copertele unui roman poate fi o poveste ce aparține realității, chiar dacă este despre destin și despre manifestările acestuia.” – Adina Luca – revista Optmotive

Cristi Nedelcu a debutat în 1995 în revista Dilema și a colaborat la mai multe reviste literare – Dilema, Scrisul Românesc, Mozaicul. În același timp a activat în presa scrisă (Cuvântul Libertății), în televiziune (Terra Sat Craiova, TVS Craiova, Alege TV) și la radio (Radio Sud)
În 2016 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza Semiotica bancului.
În 2001 a obținut la Târgoviște premiul al II-lea la Concursul Național de Literatură pentru piesa ”De care parte a gratiilor?”.
A debutat editorial în 2006 cu volumul bilingv ”Însemnări despre Shakespeare/ Essays on Shakespeare”, lansat în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova.
În 2006 a publicat volumul ”Canonul marginalului”, carte prezentată în cadrul ediției a II-a a Conferințe Internaționale de Antropologie Antropoest. Tot în același an am primit premiul Tiberiu Iliescu al revistei Mozaicul.
În 2008 a publicat volumul de teatru ”Vești proaste”, iar în 2013, cartea ”Lumea-ntreagă e o scenă/lumea-ntreagă e un show. Paradigme culturale ale societăților”.
În 2020 a publicat volumul de proză, ”Graffiti”, la editura Heyday Books. Tot în 2020 a publicat romanul ”Cimitirul trandafirilor” la editura Litera, în cadrul colecției ”Biblioteca de Proză Contemporană”.
Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2018 membru PEN Club.
Scrie pe blogul lui, ”Graffiti pe nori” – https://cristinedelcu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here