Lucrările de refacere şi modernizare la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova vor costa 18 milioane de euro

0
17

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova va beneficia, în următorii ani, de o finanțare consistentă pentru refacerea și modernizarea clădirii, instituția culturală emblematică a Băniei reprezentând o prioritate pentru Guvernul României și, implicit, pentru Ministerul Culturii.

La Craiova, secretarul de stat Mihai Firică, alături de Bogdan Trîmbaciu, director al Unității de Management a Proiectului, au avut o întâlnire de lucru cu conducerea instituției teatrale, cu actorii și cu personalul tehnic al Teatrului, pentru a discuta o serie de aspecte preliminare ale viitorului proiect.

„Naționalul craiovean merită să beneficieze de o investiție prin care va fi adus atât din punct de vedere tehnic, cât și administrativ, la înălțimea actului artistic la care l-au ridicat generații remarcabile de artiști. Cu o investiție substanțială, sunt convins că Teatrul Național «Marin Sorescu» din Craiova va fi adus la standardele dotărilor comparabile cu ceea ce există în marile instituții de spectacol ale lumii. Încă de la numirea mea în funcția de secretar de stat, mi-am asumat angajamentul de a susține investițiile în instituțiile de cultură din Craiova, în special cele ale Teatrului Național ale cărui necesități îmi sunt bine cunoscute. Pot să afirm că mi-am respectat angajamentul și prin acest proiect. Biblioteca Franceză OMNIA urmează a fi reabilitată printr-o investiție de 3,5 milioane de Euro, iar astăzi a fost emis Ordinul de începere a contractului „design & build”. Am speranța că eforturile Guvernului Orban, de a susține investiții majore în județul Dolj, sunt apreciate de cetățeni. Îi asigur pe toți cei care slujesc Naționalul craiovean și pe concitadinii mei, iubitori ai artei dramatice, că lucrurile bune nu se vor opri aici”, a afirmat Mihai Firică, secretar de stat în Ministerul Culturii.

La propunerea comună a Ministerului Culturii și a Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul României a aprobat în ședința din data de 18 nov. a.c., Memorandumul cu tema „Acord de principiu privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliul Europei, în valoare de până la 216 milioane de euro, în vederea susţinerii proiectului Reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România”.

Acordul de principiu al Guvernului împuternicește cele două ministere să inițieze dialogul cu creditorul extern pentru stabilirea termenilor financiari, tehnici și legali pentru includerea propunerii de finanțare pe agenda board-ului Băncii din prima jumătate a anului viitor. În acest interval, o serie de detalii urmează a fi agreate între partea română și organsimul bancar, iar proiectul va putea deveni operațional până la începutul anului 2022, numai după ratificarea prin lege, în Parlamentul României.

Proiectul propus spre finanțare cuprinde 8 obiective (Muzeul Naţional de Istorie a României, Teatrul Naţional şi Opera Română – Cluj-Napoca, fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste, Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești, județul Argeș, Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni, județul Suceava, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova și construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română din Iași.), are o valoare estimată de cca. 270 milioane de Euro net și o durată anticipată de implementare de 7 ani. Toate aceste aspecte vor face obiectul negocierilor de anul viitor cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, astfel încât până la semnarea Acordului-cadru de împrumut pot apărea modificări de fond și de formă, inclusiv cu privire la sumele propuse pentru fiecare instituție.

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se numără printre cele 8 instituții beneficiare ca urmare a dorinței instituției de cultură de a realiza mai multe intervenții structurale, de reparații și modernizări, în special pentru creșterea eficienței energetice a construcției, așa cum prevede solicitantul în Nota conceptuală a investiției pentru care îi este necesară o sumă estimativă de 18 milioane de Euro.mil euro.

Reabilitarea şi modernizarea clădirii Teatrului este cu atât mai necesară cu cât în cei 43 de ani de existenţă ai ansamblului arhitectonic, acesta nu a beneficiat de nicio intervenție care să vizeze modernizarea și sporirea atractivității spațiului. Credem că transformarea acestuia într-un centru cultural multifuncţional va genera numeroase posibilități pentru diversificarea evenimentelor culturale și sporirea adresabilității către un public de toate vârstele. Totodată, investiția va contribui decisiv la valorizarea potențialului urbanistic si turistic al zonei, revigorând interesul economic și dezvoltarea urbană.

 

Teatrul Naţional din Craiova, operă a arhitectului Alexandru Iotzu, face parte din seria celor trei teatre care au marcat atât evoluţia arhitecturii, cât şi a artei teatrale româneşti contemporane, alături deTeatrul Naţional din Bucureşti (autor arh. Romeo Belea) și de Teatrul de Stat din Târgu Mureș (autor arh. Constantin Săvescu).

 

Arhitectura deosebită, precum şi valoarea colectivului de artiști și tehnicieni au impus Teatrul din Craiova în ţară şi străinatate.

Proiectul va fi implementat de către Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului – www.umpcultura.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here