Ludovic Orban: Obiectivul nostru este să conectăm Oltenia la infrastructura de transport europeană

0
36

Ludovic Orban a afirmat, după ce a vizitat vineri şantierul drumului expres Craiova – Piteşti, că este un obiectiv fundamental conectarea Olteniei la infrastructura de transport europeană rutieră, feroviară şi fluvială. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că va fi asigurată conectarea Olteniei la Coridorul IV Paneuropean prin acest drum expres care va fi finalizat în legislatura aceasta, cât şi printr-o autostradă sau drum expres Calafat – Lugoj.

„Am mers astazi pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești. Obiectivul nostru fundamental este să conectăm Oltenia la infrastructura de transport europeană pe toate cele trei moduri de transport: rutier, feroviar și fluvial.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, în urma memorandumului dintre Guvernul României și Compania Ford, în momentul în care compania Ford a luat decizia să investească în Craiova, au fost prevăzute mai multe obiective, printre care drumul expres Craiova-Pitești, care urma să asigure conectarea Craiovei de coridorul IV pan-european.

În 2007 și 2008, am realizat studiul de fezabilitate și am aprobat indicatorii tehnico-economici. Din păcate, în 12 ani de zile, alții au inventat Autostrada Sudului sau alte povești de adormit olteni. Drumul expres tinde să devină realitate, pe toate cele patru tronsoane, în ciuda contestațiilor. În cazul tronsonului 3 am luat decizia să adjudecăm contractul, imediat după soluționarea contestației de către Consiliul Național de Soluționarea a Contestațiilor. Sunt convins că drumul expres va fi finalizat până la sfârșitul acestei legislaturi.

În ceea ce privește legătura cu Vestul, la solicitarea organizațiilor noastre din Oltenia, am inclus în buget o sumă de 20 de milioane de lei, pentru a putea demara studiul de fezabilitate pentru Autostrada Calafat-Lugoj care face legătura cu infrastructura de transport europeană.
În ceea ce privește infrastructura feroviară, deja sunt mature documentațiile tehnico-economice pe Caransebeș până la Arad. De asemenea, intenționăm să modernizăm infrastructura feroviară pe ruta București-Craiova-Caransebeș.

De mare importanță pentru județul Dolj, pentru Oltenia și, în general, pentru toate județele dunărene, este proiectul de asigurare a navigabilității Dunării. Proiectul va permite ca această axă vitală de transport fluvial la nivel european, care face legătura între Marea Neagră și Marea Nordului, să poată să fie utilizată la capacitate maximă, să poată să reprezinte un potențial de dezvoltare pentru toate județele dunărene.” a declarat Presedintele PNL, Ludovic Orban.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here