MANAGERUL SPITALULUI MUNICIPAL ORȘOVA, ÎN CARANTINĂ! NU ARE COVID-19

0
11

Potrivit JurnalMehedinti , Managerul Spitalului Municipal Orșova, Adrian Cican, a intrat în carantină la domiciliu, începând cu data de 15 octombrie 2020. În urma testului de specialitate efectuat, Adrian Cican nu este infectat cu temutul coronavirus, dar, conform procedurii, va trebui să stea acasă 14 zile. Situația vine ca urmare a faptului că fiul său a fost depistat infectat cu COVID-19.

„DA, ÎNCEPÂND DIN 15.10.2020, SUNT ÎN CARANTINĂ ACASĂ, DAR NU AM COVID-19… VIRUSUL S-A APROPIAT DE MINE ȘI A DECEDAT!!! Pentru răutăcioși și unii postaci, am făcut această precizare și am atașat proba care stă în spatele afirmației mele!!! Da, unii membrii ai familiei mele au COVID-19, forme ușoare și fiind contact direct, conform definiției de caz, trebuie să stau 14 zile în carantină. De luni 19.10.2020, funcția pe care o dețin îmi permite lucrul de acasă prin telemuncă, deci….. REVIN!!! Dacă noi, familia Cican nu treceam și prin acest RĂZBOI invizibil cu SARS CoV 2, era o mare problemă….. NU ERAM NOI, dar…. PUTEM ȘI O SĂ TRECEM CU BINE DE ACEST TEST, NORMAL PENTRU FAMILIA NOASTRĂ!!! Iris, Roxana, Sorana, Andrei, Buni, Cami…. O SĂ TRECEM CU BINE ACEST TEST… NIMENI NU NE VA ÎNGENUNCHEA….. SĂ FIM SĂNĂTOȘI!!!”, a scris, pe contul său de socializare, Adrian Cican.

Citeste si ...  Franța a decis prelungirea stării de urgență până la 24 iulie

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here