Marian-Jean Marinescu: Banii europeni care vor veni în România trebuie orientați către dezvoltare economică și locuri de muncă

0
2

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a atras atenția luni, într-un scurt interviu pentru CaleaEuropeană.ro, că sunt necesare o mai mare claritate și detalii suplimentare privind condiționările și proiectele care vor putea fi finanțate la nivel european, atât din fondul de relansare de 750 de miliarde de euro, cât și din viitorul Cadru Financiar Multianual.

Eurodeputatul liberal a indicat că în cazul României, care ar putea primi până la 33 de miliarde de euro din fondul de redresare, pe lângă alocările din CFM 2021-2027, depinde de viziunea Guvernului cum vor fi distribuite fondurile disponibile și, în opinia lui, este important ca fondurile să fie alocate pentru stimularea dezvoltării economice.

Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism, a participat luni la o discuție cu directorul Direcției Generale MOVE din Comisia Europeană și a ridicat problematica finanțării domeniului transporturilor și evaluarea proiectelor de infrastructură în concordanță cu obiectivele climatice subsumate Pactului Ecologic Europeană.

“Directorul general DG MOVE a fost invitat în Comisia pentru transport. Eu l-am întrebat despre noua denumire a Agenției care se ocupa până acum de banii europeni pentru politica de transport, adică Facilitatea de Conectare a Europei. Până acum era Agenția pentru investiții în infrastructură, iar acum se va numi Agenția pentru climă și infrastructură. Parte dintre noi avem mari discuții referitoare la această condiționalitate impusă de Pactul Ecologic și am vrut să știu despre ce este vorba. Interesul meu este legat de autostrăzi, iar în momentul în care ne gândim la condiționalitățile Pactului Ecologic începem să ne îndoim dacă în viitorul apropiat banii europeni vor putea fi utilizați fără niciun fel de problemă pentru autostrăzi. Mai există și un alt regulament care numește Taxonomy și se referă la criteriile de evaluare a tuturor proiectelor pentru a se vedea dacă se încadrează în condițiile de respectare a luptei împotriva schimbărilor climatice. Vin vremuri foarte interesante. (…) Am vrut să știu dacă s-a făcut o evaluare”, a spus  Marian-Jean Marinescu.

Citeste si ...  Ionut Stroe , ministrul Tineretului si Sportului : Bazin olimpic de inot la Laguna Albastra si modernizarea Salii Vointa

“Referitor la România, depinde de Guvern încotro duce banii, cât din banii pentru coeziune și dezvoltare regională îi duce în infrastructura de transport și cât în altă direcție. La Facilitatea de Conectare a Europei sper să avem în continuare cel puțin un miliard de euro pentru cale ferată. Mai este noul instrument financiar – InvestEU – care dă garanție pentru credite. Există acolo o fereastră care se referă la toată infrastructura. Mai sunt multe de clarificat cu ce se va întâmpla cu acești bani, cei 500 de miliarde plus 250 de miliarde, cum vor fi utilizați și sub ce condiții”, a explicat europarlamentarul.

Marian-Jean Marinescu a ținut să sublinieze că granturile de aproape 21 de miliarde de euro pe care le-ar putea primi România vor fi acordate pe baza unor condiționalități determinate de mecanismul Semestrului European, vizând reforme structurale.

În mod tradițional, “recomandările acelea sunt date în special pentru pericolul de a depăși deficitul de 3% din PIB și datoria externă”, a spus Marinescu, precizând suplimentar că “trebuie neapărat să avem detalii, trebuie să insistăm la Comisia Europeană să se facă publice aceste detalii”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here