Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la un an de mandat : Inspecţia Muncii e ruptă de realitate. ANOFM e un simplu secretariat pentru cei ce intră în şomaj

0
5

Inspecţia Muncii este ruptă de realitate şi de problemele transmise de cetăţeni, iar acţiunile de verificare nu sunt realizate cu seriozitate, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, la conferinţa de presă în care şi-a prezentat bilanţul la un an de la preluarea mandatului.

Violeta Alexandru a afirmat, miercuri, la prezentarea bilanţului la un an de când a preluat portofoliul de Muncă şi Protecţie Socială, că în această perioadă s-a “încăpăţânat” să “facă faţă acestui «nu se poate» care caracterizează în bună măsură sistemul public”.

Ministrul Muncii a explicat că echipa sa “nu se ocupă de PR, de cosmetizare sau de impresionat prin planuri măreţe”, ci s-a aplecat să rezolve problemele celor care au nevoie de implicarea Ministerului Muncii.

“Din punctul de vedere al aparatului central al Ministerului Muncii resimt nevoia unei capacităţi sporite de fundamentare a deciziilor pe baza analizelor şi a datelor obiective. Sunt etape prin care am trecut în această perioadă şi care mi-au arătat că o schimbare majoră trebuie să se întâmple şi în centrala Ministerului, după cum trebuie să se întâmple şi la nivelul ataşaţilor de muncă din ambasadele noastre. Toţi aceşti oameni trebuie să înţeleagă că trebuie să se muncească, rolul Ministerului Muncii, un minister care abordează toate etapele vieţii, de la naştere până la deces, este să fie aproape de români. În sistemul public şi în Ministerul Muncii cu precădere trebuie să lucreze oameni care înţeleg nevoile oamenilor şi sunt dispuşi să se implice să le rezolve. Cei care au putut să facă performanţă se văd”, a afirmat Violeta Alexandru.

Citeste si ...  Guvernul a aprobat amnistia fiscala propusa de Ministerul Finantelor. Ce prevede amnistia fiscala ?

Violeta Alexandru a precizat că rezultatul “cel mai vizibil” al Ministerului Muncii a fost implementarea măsurilor adoptate de Guvern pentru angajaţii şi angajatorii a căror activitate a fost grav afectată de criza sanitară.

Violeta Alexandru a criticat atitudinea predecesorilor săi în fruntea ministerului, acuzând faptul că “intrarea în sistem şi urcarea în ierarhie nu s-a făcut pe criterii de performanţă”.

“Demnitarii care au fost în Ministerul Muncii în aceşti ani au preferat să vorbească despre lucruri măreţe şi au ascuns un lucru de bun simţ: se fac planuri măreţe şi se ascunde faptul că în Ministerul Muncii şi în instituţiile de bază nu sunt puse la punct lucrurile de bază, sistemele de baze de date, documentele oamenilor, nu sunt clar responsabilizaţi funcţionarii care lucrează cu documente esenţiale pentru viaţa profesională a oamenilor. (…) Nu agreez impunerea unor indicatori nerealişti, dar în acelaşi timp nu pot fi de acord să se plece la ora 1 vineri şi să se lase lucrurile neterminate”, a susţinut Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru a precizat că Ministerului Muncii “îi trebuie un audit serios”.

“În sistemul public există o tendinţă de a se ascunde problemele. Atâta vreme cât ele se ascund, nici nu vor fi rezolvate. Trebuie să găsim un sistem de evaluare în sistem care să dea respect celor care ştiu să facă treabă, care sunt competenţi în ceea ce au de făcut şi să le arate celor care aspiră la funcţii de conducere, deşi nu au calităţile necesare că trebuie să o iei de jos”, a afirmat ministrul Muncii.

Citeste si ...  Premierul Ludovic Orban raspunde la intrebarea care este pe buzele tuturor - cat va fi mentinuta starea de alerta?

O altă concluzie a ministrului a fost aceea că “Ministerul Muncii are tendinţa să complice lucrurile”, iar acest lucru este făcut pentru ca oamenii să depindă de administraţie.

“Sistemul întreţine o stare de dependenţă a oamenilor faţă de acesta. Am încercat să simplific, lucru pe care într-o măsură l-am şi reuşit. Am încercat să înţeleg şi să mă pun în postura unui angajator care are nevoie de un Minister al Muncii capabil să îi simplifice viaţa şi nu să i-o facă un coşmar. (…) Am cerut sistemului public pe care l-am coordonat să simplifice lucrurile”, a mai declarat Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru a spus că, în pofida acestor probleme, “nu înseamnă că nu se poate face treabă”, precizând că ministerul a ajuns la câteva “rezultate clare”.

“Am trecut de acest «nu se poate» care caracterizează administraţia publică şi l-am transformat în «se poate»”, a explicat ministrul, arătând, în acest sens, că s-a făcut o interconectare a bazelor de date ale instituţiilor din subordinea ministerului pentru ca oamenii să nu mai fie trimişi de la o instituţie la alta.

Referindu-se la ANOFM, Violeta Alexandru a reclamat încă o dată “comportamentul pasiv cu efecte directe pe piaţa muncii” pe care l-a constatat în această instituţie. Ea a precizat că, având în vedere infrastructura şi fondurile de care dispune ANOFM, are pretenţia ca aceasta să obţină rezultate şi nu să fie “un simplu secretariat” care să preia informaţii cu privire la cei care intră în şomaj.

Citeste si ...  Premierul Ludovic Orban : Putem prelungi starea de alertă. Nu putem vorbi de un al doilea val de coronavirus

“Ca să facem nişte schimbări acolo este nevoie de o perioadă liniştită pentru a le putea pune în practică corespunzător. Cred că o instituţie reformată va putea să-i ajute mai bine pe angajatori în găsirea oamenilor de care au nevoie în activitatea lor. Pare un secretariat în care se înregistrează cei care îşi caută un loc de muncă, respectiv informaţii de la angajatori, şi cred că se poate face mai mult”, a arătat Violeta Alexandru.

“Problemele Casei Naţionale de Pensii Publice nu au fost tratate la momentul potrivit. Ele s-au adunat, s-au acutizat, au fost acoperite de planuri şi proiecte măreţe. Ca să putem vorbi despre schimbări importante trebuie puse la punct problemele de bază”, a susţinut ministrul.

Alexandru a arătat că de la 60.000 de dosare întârziate pentru emiterea deciziilor de pensionare din ţară şi din afara ţării s-a ajuns la 6.000. Ea a acuzat că “aceste lucruri au fost ştiute de către foştii miniştri PSD”.

Ministrul a precizat că nu a dorit să prezinte un “bilanţ festiv”, ci unul realist, şi că dedică realizările acestui an de mandat “celor care au muncit şi care muncesc în această ţară”.

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here