Există o vorbă care ne spune că gunoiul unora poate deveni comoara altora. Perfect adevărat, atunci când ne referim la majoritatea domeniilor, însă care ar trebui să devină complet toxică atunci când vorbim despre politică, administrație și destinul unei comunități.

Este și cazul lui Cătălin Mincă, actualul candidat USR pentru Primăria Apele Vii, un individ care, până nu demult – chiar foarte recent, mai exact pe 31 martie – se poza zâmbitor și mândru cu reprezentanții AUR George Simion și Ringo Dămureanu pentru că, ați ghicit, era membru AUR și chiar candidat din partea acestui partid pentru Primăria Apele Vii.

Probabil grație construcției sale mentale solide și a coloanei vertebrale întărită pe principii de care nu ne îndoim, numitul Cătălin Mincă nu a mai fost bun nici măcar pentru AUR, ceea ce ne imaginăm că este destul de greu, așa că a fost aruncat repede la gunoi, atât din postura de candidat, cât și din cea de membru de partid.

„Noroc” că există USR în Dolj, care salvează orice rebut de la degradare, pentru că acest domn a fost spălat repede și șlefuit până la luciu – așa cred ei – chiar de un partid care se mândrește cu etică, cu specialiști, cu tehnocrați și cu alte fabulații cu care deja ne-am obișnuit din partea lor. Astfel, într-un mod halucinant, dar aparent normal și natural pentru USR, Cătălin Mincă este, din data de 26 aprilie, candidatul USR pentru Primăria Apele Vii.

Ne întrebăm și noi, ca și dumneavoastră, cei care citiți acest material, ce s-a întâmplat în structura mentală a candidatului USR de la Apele Vii și cum a trecut acesta de la discursul haotic al AUR la cel curat și fără de cusur al USR, dar mai ales ce au avut în minte cei de la USR atunci când au primit în rândul lor un fost membru al unui partid care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ideologia alambicată, dar „curată” și plină de „specialiști” a USR. Poate o dedublare? Poate o amnezie? Nu se știe.

Acesta este doar unul dintre exemplele greșite de a face politică din comunitatea noastră. Cu siguranță, administrație nu va ajunge să facă, având în vedere cele întâmplate în decurs de mai puțin de o lună în viața acestui Cătălin Mincă și în viața Uniunii „Salvați România”. Modele asemănătoare mai există și vi le vom prezenta negreșit, pe fiecare în parte, pentru a afla cu toții cine sunt acești specialiști care vin să salveze administrații condamnate la pieire cu cunoștințele lor vaste.

Așadar, îi urăm candidatului USR să nu se mai scalde în Apele Vii, ci să rămână în apele moarte ale pseudo-partidului care l-a reinventat, dar nu suficient de bine încât să îi manipuleze pe cetățenii unei comunități care chiar au nevoie de dezvoltare pentru comuna lor. Adevărul mereu câștigă, iar gunoiul rămâne mirositor chiar și la a zecea spălare!

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *