Moțiunea împotriva Guvernului Cîțu merge mai departe

0
105

Conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură a fost judecat marți de Curtea Constituțională a României (CCR).

Curtea a admis că Parlamentul nu a respectat art 113 alin 2 din Constituţie, respectiv obligația de a comunica Guvernului depunerea moțiunii, dar, chiar și așa, moţiunea îşi va continua traseul în Parlament.

Moțiunea de cenzură a fost depusă de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Florin Cîțu.

Guvernul a cerut CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here