Muzeul Olteniei : Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal

0
175

Anul 2023 a fost decretat ,,Anul Ciprian Porumbescu” și, cu această ocazie, Muzeul Olteniei din Craiova, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, și cu sprijinul Universității din Craiova, organizează o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor intitulată ,,Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal”.

Expoziția realizată într-un format atractiv conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească ,,Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei ,,Crai Nou”.

Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
Panourile informative vor fi amplasate pe gardul Universității din Craiova, de-a lungul străzii A.I. Cuza, unde pot fi vizionate de public.
Expoziția va fi vernisată joi, 15 iunie 2023, la ora 11, pe platoul din fața Universității și va rămâne deschisă până la începutul lunii octombrie 2023.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here