Nicolae Ciuca : Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu va uni două dintre cele mai importante municipii din Oltenia!

0
45

„Semnarea, ieri, a contractului pentru studiul de fezabilitate și documentație tehnică de execuție reprezintă un nou exemplu de proiect important pentru dezvoltarea economică a unei zone a țării prin conectare la rețeaua de drumuri rapide.
Drumul expres va avea 105 kilometri și va fi realizat cu ajutorul fondurilor europene atrase pentru susționerea acestui proiect importat pentru economia Olteniei.

Craiova va fi conectată astfel, în viitor, la două drumuri expres deosebit de importante: spre Pitești, cu legătură spre A1, și spre Târgu Jiu. Noul drum expres va aduce beneficii ce se extind spre Valea Jiului -Petroșani, Mehedinți – Baia de Aramă, asigurând acces Gorjului la rețeaua de drumuri rapide a României.

Adaug la acestea proiectul susțiunut de mine în Guvern, drumul expres Calafat – Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Lugoj. În proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021 au fost alocate 20 de milioane de lei pentru acest obiectiv de investiții, a cărui necesitate am identificat-o împreună cu parlamentarii PNL din Oltenia.

Perioada pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu este de 14 luni de la data de începere, 17 luni de la data de începere pentru elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire și 20 luni de la data de începere elaborarea Proiectului Tehnic.” a declarat Nicolae Ciuca , Mininstrul Apararii Nationale si Senator PNL Dolj.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here