Astăzi au demarat lucrările de reabilitare a clădirii în care funcţionează Colegiului Național „Carol I” și Opera Română Craiova. Este un proiect pe care liberalii doljeni și l-au asumat în momentul în care PNL a venit la guvernare. Din 2019, toate guvernele liberale au susținut acest proiect, i-au asigurat finanțarea, au organizat licitația și au semnat contractul.
Conform datelor Companiei Naționale de Investiții, lucrările urmăresc reabilitarea și consolidarea clădirii-monument din centrul istoric al municipiului Craiova, inclusiv la nivelul instalațiilor și finisajelor, restaurarea elementelor decorative precum componentele arhitecturale, ușile decorative din lemn etc. Totodată, se vor realiza lucrări de conservare și restaurare a picturilor, a treptelor și balustradelor scărilor monumentale din foaierul operei și din holul de onoare al colegiului, precum și a mozaicului decorativ.
Suprafața totală desfașurată a clădirii este de 15.393 mp.
Valoarea totală a contractului este de aproape 20 de milioane de euro (97.733.587,88 lei), iar durata pe care constructorul și-a asumat-o este de 24 de luni.
„Angajament asumat, promisiune respectată!
Astăzi au început efectiv lucrările de reabilitare ale Colegiului Național Carol I. În această dimineață, m-am întâlnit cu directorul instituției, Dănuț Mic, un om care s-a luptat constant pentru binele colegiului.
Mă bucur că lucrurile s-au mișcat în cele din urmă și că proiectul pentru care m-am luptat de când am intrat în Parlament, prinde contur.
Urez succes constructorului și sunt convins că termenul de 24 de luni va fi respectat.”,a declarat președintele PNL Craiova, deputatul Nicolae Giugea.