Nicolae Giugea : Se pare că mediul economic și guvernele europene nu au învățat nimic din criza Covid-19!

0
69

Deputatul Forta Dreptei, Nicolae Giugea, aduce in discutie criza sanitara care a zdruncinat intreaga lume cat si situatia in care ne-am aflat.
In acest sens, Nicolae Giugea a sustinut o declaratie politica care o publicam si noi ..

„Oare cum am putea să uităm atât de repede faptul că, odată cu declanșarea crizei sanitare în Europa, la începutul anului 2020, majoritatea guvernelor au constatat că nu au măști de protecție, medicamente și materiale sanitare esențiale în combaterea pandemiei. În goana după maximizarea profiturilor, majoritatea materiilor prime sau chiar a produselor finite ajungeau în Europa pe calea importurilor din Sud-Estul Asiei. Mai mult decât atât, blocajele apărute pe lanțurile de aprovizionare au îngreunat nu numai lupta cu virusul Sars-Cov-2, ci și activitățile economice, de la industria textilă și alimentară, până la industria constructoare de mașini.

Majoritatea liderilor europeni, precum și șefii unor mari companii europene și-au luat atunci angajamentul că vor reloca producția industrială esențială din Asia în statele Uniunii Europene, pentru a reduce dependența de importuri. Pandemia nu a trecut, dar a scăzut în intensitate, iar odată cu renunțarea la restricții și lecțiile crizei sanitare au fost uitate de guverne.

Optimismul pe care l-a avut Guvernul României la începutul anului, cu privire la creșterea economică din anul 2022 ar fi trebuit să fie mai rezervat! Unele ramuri ale industriei românești resimt din plin absența unor materii prime și materiale care nu se produc în România, ci la mii de km distanță și care limitează producția de mașini și echipamente. Deși avem resurse energetice peste ceea ce ne este necesar, încă avem dependență de gazele naturale, petrolul sau energia electrică scumpă provenită din import. Prețurile uriașe la care au ajuns produsele energetice vor reprezenta o altă pierdică în calea creșterii producției naționale. Mai mult decât atât, agresiunea rusă asupra poporului ucrainean are impact direct și asupra industriei alimentare, în condițiile în care într-o economie liberă și deschisă, precum cea a Uniunii Europene, nimeni nu poate să-i impună fermierului să vândă produsele la prețuri mici, doar din patriotism, în condițiile în care el abia își acoperă costurile de producție și-și hrănește familia.

E bine că în spațiul public românesc se vorbește tot mai consistent despre independență energetică și că e posibil ca aceasta să fie ajunsă chiar de anul acesta, cu ajutorul partenerilor noștri americani. Însă, România are nevoie nu numai de independență energetică, ci și de independență alimentară, prin investiții reale în agricultură și în industria alimentară și de independență în sursele de aprovizionare cu materii prime și materiale pentru ramurile strategice ale industriei. Dacă unele state ale Uniunii Europene au uitat lecția dură a crizei sanitare, noi, românii, ar trebui să demonstrăm că am învățat din acea perioadă și că prin măsuri înțelepte economia și populația vor fi puse la adăpost în fața oricărei viitoare provocări.”, a declarat Deputatul Forta Dreptei, Nicolae Giugea.

Declaratie Politica Nicolae Giugea 4 Mai 2022 by Jurnalde Craiova on Scribd

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here