Parlamentul a început, luni, dezbaterea proiectului bugetului de stat şi bugetul proiectului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
Proiectele vor fi dezbătute mai întâi în comisiile de specialitate, iar joi se va da votul final pe cele două acte normative în plenul Parlamentului, potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite.
Luni de la ora 15,00 şi marţi, până la finalizare, au loc dezbaterile cu ordonatorii principali de credite în Comisiile de buget-finanţe.
„Guvernul a trimis în Parlament proiectul de buget pentru anul 2023. Va urma o săptămână plină în care vor fi discutate toate capitolele, astfel încât, în cel mai scurt timp, bugetul să fie votat. Astăzi au început discuțiile în comisii.
În Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, din care fac parte, susțin un amendament prin care cerem suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu suma de 500 de milioane de lei pentru acordarea despăgubirilor pentru fermierii afectați de seceta pedologică din acest an.
A fost un an dificil, iar fermierii au nevoie de sprijin.”, a declarat Președintele PNL Craiova, deputatul Nicolae Giugea.