Nicu Ștefănuță : Victorie! Lupta cu noile tulpini devine mai ușoară! Avem un acord pentru Centrul European de Prevenție și Control al Bolilor.

0
100
51 / 100

Reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului au realizat luni seară un acord privind întărirea rolului Centrului European de Prevenție și Control al Bolilor. În calitatea sa de membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, europarlamentarul Nicu Ștefănuță a insistat în obținerea unor beneficii concrete pentru sănătatea oamenilor.

“Am stat până la 11 noaptea aici, la Consiliu, cu miniștrii de sănătate din statele membre, să negociez cu ei, să obținem un acord foarte bun. Noi vrem să facem în mod concret lucruri bune pentru români. Lucrăm să avem tot ce ne trebuie acasă: medicamente, vaccinuri. Știu că e foarte multă nevoie. Ne trebuie niște instituții robuste, care să nu mai fie luate prin surprindere ca data trecută. Nu mai vrem niciodată să se întâmple ca la începutul pandemiei în Italia, în 2020, când Uniunea Europeană n-a putut s-o ajute.”, spune europarlamentarul într-un live pe Facebook, imediat după negocieri.
Acordul prevede o mai strânsă colaborare între statele membre în privința sănătății publice. În acest sens, se are în vedere o rețea de laboratoare performante la nivel european pentru a diminua și stopa amenințările transfrontaliere în ceea ce privește sănătatea.

“Am întărit regulile pe partea de laboratoare, pentru că laboratoarele trebuie să fie foarte dezvoltate în Uniunea Europeană. Noi avem o problemă la acest nivel. De multe ori România nu avea capacitatea de secvențiere, adică nu puteam să ne dăm seama exact despre ce tulpină de virus este vorba. Ca să tratezi un om trebuie să știi exact cu ce se luptă acel om. Această capacitate de secvențiere este acum întărită la nivel european. Dacă noi nu avem posibilitatea, ne va ajuta Europa printr-o rețea de laboratoare de referință europene. E o victorie foarte, foarte, importantă!”
Nicu Ștefănuță a reușit să introducă o noutate în misiunea ECDC, anume abilitatea ECDC de a efectua inspecții pe teren pentru a vedea și sprijini felul în care acțiunile prevăzute în legislația europeană privind prevenția și controlul bolilor contagioase sunt realizate în țările membre.

“Foarte mulți vă puneți întrebarea ce este cu această nouă tulpină, Omicron. Ca să tratăm trebuie să știm despre ce este vorba. Mai mult, ECDC va putea veni în statele membre să verifice dacă sunt gata pentru următoarea pandemie sau epidemie. Această posibilitate nu exista înainte. Statele membre nu lăsau pe nimeni să verifice. Așa am avut haosul și dezordinea de la începutul crizei Covid.”

Pe lângă conferirea atribuțiilor de control în teritoriu pe care o primește ECDC prin acest nou acord, o altă propunere importantă se referă la recunoașterea analizelor medicale în tot spațiul UE.
Acordul urmează să fie validat de cei doi co-legislatori ( Parlamentul European și Consiliul) pentru a putea intra în vigoare.

Prin noul mandat Centrul European de Prevenție și Control al Bolilor va putea:

• să înființeze un grup operativ al UE în domeniul sănătății de experți care să asiste la planificarea pregătirii și a răspunsului, precum și la răspunsul local la fiecare, în coordonare cu Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene și alte mecanisme internaționale;
• să monitorizeze capacitatea sistemelor naționale de sănătate de a detecta, de a preveni, de a răspunde și de a se recupera în urma focarelor de boli transmisibile, de a identifica lacunele și de a oferi recomandări bazate pe știință;
• să se asigure că experții și părțile interesate, inclusiv organizațiile societății civile, contribuie la activitatea sa de consiliere;
• să ofere asistență tehnică și științifică autorităților naționale pentru a-și dezvolta capacitatea de a detecta și secvenționa genomurile agenților infecțioși;
• să monitorizeze adoptarea vaccinării împotriva bolilor transmisibile majore în UE, ținând cont de specificitățile programelor naționale și regionale de vaccinare;
• să faciliteze combaterea dezinformării privind vaccinarea și cauzele ezitării la vaccinare
• să coordoneze standardizarea procedurilor de colectare a datelor, validarea datelor, analiza și diseminarea datelor la nivelul UE;
• să facă evaluări ale riscurilor și să mențină bazele de date pentru supravegherea epidemiologică și să lucreze în direcția unor abordări armonizate ale colectării și modelării datelor, pentru a produce date comparabile la nivelul UE;
• să își poată folosi propriile resurse, precum și rețeaua de laboratoare de referință de la nivel european pentru a efectua studii pe teren.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here