Nunta unor romi din Catane, judeţul Dolj, care era live pe Facebook, întreruptă de poliţişti şi mascaţi

0
42

O nuntă a fost întreruptă, sâmbătă, de poliţiştii şi mascaţii din Dolj, în comuna Catane. Oamenii legii s-au sesizat cu privire la desfăşurarea evenimentului ce încalcă normele sanitare în vigoare, după apariţia unor imagini live pe Facebook.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești și Secției 8 Poliției Rurală Rast, precum și o grupa de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj care au stabilit că la o locație din comuna Catane, sat Catanele Noi este în desfășurare un eveniment privat respectiv o nuntă la care participa mai multe persoane.

Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare totală de 23.000 lei.

„Astfel, a fost identificat organizatorul petrecerii în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitate, care a fost sancționat contraventional conform Legii 55/2020 cu amenda îl valoare de 15.000 de lei. De asemenea, politiștii au identificat 30 de persoane participante la evenimentul privat fiind aplicate 30 de sancțiuni contraventionale conform Legii 55/2020, în valoare totală de 23.000 lei. Totodata, verificarile sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor participante în vederea sancționării contravenționale a acestora”, transmite IPJ Dolj.

Poliţiştii precizează că evenimentele private de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise.

„În situația în care forțele de ordine constată că prevederile legale privind organizarea de evenimente sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale”, mai arată sursa citată.

Sursa Reporter24

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here