O maşină s-a răsturnat într-o localitate din Olt şi un bărbat a ajuns la spital.

0
30

Un bărbat a reuşit să iasă din autoturismul răsturnat, deşi maşina a fost avariată destul de grav. Pompierii l-au găsit lângă maşină, victima fiind transportată la spital.

„Pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Curtişoara, la un accident rutier.

La sosirea echipajelor, autoturismul implicat în accident a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat pe o parte, iar o persoană a fost găsită în afară acestuia, conştientă. Pacientul, în vârstă de 31 de ani, din comuna Oporelu, a fost preluat de echipajul SMURD, cu dureri toracice şi excoriaţii la cap şi transportat la UPU Slatina“, a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

IPJ Olt a transmis că şoferul autoturismului este căutat la această oră de către poliţişti, din autoturismul răsturnat fiind găsit la faţa locului doar pasagerul, care acuza dureri toracice. „La data de 21 martie a.c., în jurul orei 17.20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 546, pe raza comunei Curtişoara.

La faţa locului a fost găsit un singur autoturism avariat.  Un bărbat de 31 de ani din comuna Oporelu, pasager în autoturism, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a fost găsit la faţa locului, poliţiştii desfăşurând activităţi specifice pentru identificarea acestuia si luarea măsurilor legale. “, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here