Perchezitii intr-un dosar de braconaj cinegetic in Dolj

0
31

În această dimineață, poliţişti din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, au efectuat 3 percheziţii, în comuna Giubega.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de un kilogram de tutun de fumat.

În urma percheziţiilor desfăsurate, au fost ridicate în vederea cercetărilor o puşcă cu aer comprimat, peste 600 de diaboluri, 44,5 kg de carne susceptibilă a proveni de la specii de vânat, 6 kg de tutun vegetal mărunţit, 17 cutii de carton ce conţin, fiecare cutie, câte 200 de tuburi filtru de ţigări.

Totodată, doi bărbaţi de 30 şi 33 de ani şi o femeie de 30 de ani, toţi din comuna Giubega, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.