Peste 2.000 de cadre didactice din toată țara, prezente la prima conferință online SuperTeach

0
6

Sâmbătă, 9 mai, a avut loc prima conferință online organizată de SuperTeach, programul dedicat transformării mentalităților în educație. Aceasta a conectat aproximativ 1.000 de profesori pe platforma dedicată, în timp ce alți 1.000 au urmărit evenimentul prin transmisia live pe pagina de Facebook a proiectului.

Plecând de la tema ”Ce pot face pentru mine și cum îi pot ajuta pe ceilalți?”, conferința a atras un număr record de profesori care au fost interesați să descopere metodele prin care se pot adapta mai ușor noii realități a școlii online. În cadrul evenimentului au fost invitați antreprenori și specialiști în educație din toată țara, care au împărtășit din expertiza lor pe scena virtuală.

Ne-a bucurat extrem de mult să avem alături de noi atât de mulți profesori, conectați din toate colțurile țării. După aceste câteva ore petrecute cu ei online, am realizat că până și în această perioadă marcată de schimbări semnificative, dascălii nu vor să renunțe la educație. Cred că acum, mai mult decât oricând, ei încep realizeze cât de importantă este meseria lor la nivel de societate și înțeleg că ei reprezintă baza sistemului educațional”, punctează Cristina Gheorghe, Director al Institutului Dezvoltării Personale și co-fondator al proiectului SuperTeach.

În cadrul evenimentului, vorbitorii au abordat tematici adaptate contextului actual, precum: transformarea stresului în aliat, metode de setare a mentalității pentru o mai bună adaptare la schimbări, gestionarea relației cu elevii și cu părinții acestora în mediul online sau modalitățile prin care profesorii pot forma viitoare generații creative.

A fost pentru prima dată când ne-am adresat în online unui număr atât de mare de profesori simultan. Am avut emoții, exact ca la prima conferință SuperTeach, organizată acum mai bine de trei ani de zile. Atunci am avut o sală cu 300 de profesori în București, de data asta am fost în conversație cu peste două mii de cadre didactice. Chiar dacă nu i-am putut vedea pe toți participanții, nivelul ridicat de interactivitate cu atâția dascăli, evidențiat de miile de mesaje schimbate pe parcursul celor 5 ore de conferință, ne-a dat energie și ne-a confirmat faptul că această comunitate pe care am creat-o are o putere nemaipomenită. În mod cert, nu ne vom opri aici.“, spune Alexandru Ghiță, fondator al Grupului EDUCATIVA și co-fondator SuperTeach.

Conferința online a conectat specialiști în educație și leadership, precum: Simona Baciu – fondatoarea Transylvania College, Robert Brindley – consultant în leadership educațional, Andy Szekely – coach și trainer în dezvoltare personală și Ovidiu Ghiman – Director Executiv Comercial, segmentul business, în cadrul Telekom.

Evenimentul a avut ca invitați și trei elevi, aflați în niveluri diferite de învățământ – clasa I, clasa a VIII-a și clasa a XII-a – care au povestit într-un dialog cu Alex Ghiță și Dragoș Anastasiu, doi dintre co-fondatorii SuperTeach, cum arată școala online pentru ei.

Această carantină mi-a furat ultimele două luni pe care le-aș fi petrecut cu colegii mei. Suntem generația fără banchet. Mă gândeam că o să-mi văd colegii gătiți, că o s-o văd pe doamna dirigintă dansând alături de noi. Acest lucru mă face destul de tristă, cu siguranță o să povestim despre această perioadă generațiilor viitoare. Acest an terminal era destul de sensibil, având în vedere examenul care ne așteaptă, dar eu susțin că noi tot învățăm, materia este aceeași, nu avem niciun pretext să nu învățăm”, a spus Elena Diana Nedelcu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ”Pia Brătianu” din București.

Evenimentul a avut și o secțiune dedicată atelierelor, unde profesorii au putut aprofunda concepte prezentate în cadrul discursurilor și să descopere bune practici în predarea online. Printre tematicile abordate, s-au numărat: modalitățile prin care profesorii pot rămâne conectați cu elevii în contextul distanțării sociale, utilizarea instrumentelor digitale, optimizarea procesului de predare online și strategii de învățare bazate pe neuroștiințe.

SuperTeach a anunțat, de asemenea, următoarele webinarii dedicate profesorilor:

  • 12 mai, 15.30 – webinarul ”Webex pentru învățământul la distanță”, susținut de Răzvan Atimariti, Collaboration Product Sales Specialist în cadrul Cisco și Irina Mărgescu, Cloud Business Enabler în cadrul Dendrio, companie Bittnet
  • 13 mai, 15.30 – webinarul ”Edu4Tech”, susținut de Ovidiu Ghiman și Costi Andriescu, reprezentanți Telekom
  • 14 mai, 15.30 – webinarul ”It’s just about time”, susținut de Robert Brindley, consultant în leadership educațional
  • 19 mai, 15.30 – webinarul ”ABC-ul emoțiilor”, susținut de Vasile Brașovanu, dezvoltator traininguri pentru părinți și profesori în cadrul Fundației Seeding Knowledge
  • 20 mai, 15.30 – webinarul ”Mentalitatea Deschisă în Educație”, susținut de Cristina Gheorghe, Director al Institutului Dezvoltării Personale și de Andrada Sorca, profesor facilitator în Mentalitatea Deschisă în Educație, alături de Adrian Timofti, Director Executiv al Școlii Varlaam Iași și Raluca Ungureanu.
  • 25 mai, 15.30 – webinarul ”Zoom like a leader”, susținut de Andy Szekely, coach și trainer în dezvoltare personală.

Următoarea conferință va avea loc pe 23 mai, detaliile privind participarea urmând a fi publicate pe site-ul și pe pagina de Facebook a proiectului.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Citeste si ...  Raed Arafat, avertisment dur: "Este posibil că situaţia să scape de sub control"

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here