Pfizer testează un nou tip de vaccin, care va fi administrat împreună cu a treia doză

0
86

Pfizer a anunţat luni că a început un studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumocic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste de peste 65 de ani, transmite Reuters.

Obiectivul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19, potrivit Pfizer.

Vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumoccocice invazive şi pneumonie.

Noul studiu va include 600 de adulţi care vor fi recrutaţi din studiul pentru vaccinul pentru Covid-19, în stadiu târziu, al celor două companii, după ce aceştia au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.

S-a recomandat anterior că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure. Dar, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că vaccinurile COVID-19 şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi.

În decembrie, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani şi a stabilit o dată pentru decizie în luna iunie.

Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here