PNL Dolj : Impreuna, asezam bazele unei scoli mai bune, mai performante!

0
117

PNL Dolj a prezentat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, cele mai importante modificari aduse legii educatiei, ca proces al reformei pe care Guvernul condus de presedintele Partidului National Liberal, Nicolae Ciuca, l-a inceput pentru adaptarea si modernizarea sistemului de invatamant, astfel incat sa raspunda nevoilor actuale si viitoare ale elevilor, dascalilor si parintilor.

In acest sens, inspectorul scolar general al I.S.J Dolj, prof. dr. Daniel Ion si prof. Irina Broscaru, inspector scolar general adjunct, au vorbit despre o serie de teme legate de pachetul de legi privind educatia, printre care finantarea sistemului de invatamant, dezvoltarea invatamantului profesional, tehnic si dual si digitalizare. In opinia PNL Dolj, astfel de prezentari si consultari sunt esentiale, pentru ca invatamantul romanesc sa se plieze si sa raspunda in mod real provocarilor din teren.

Spre exemplu, performanta olimpicilor romani ne arata inca o data valoarea scolii romanesti, a dascalilor cu vocatie si a elevilor orientati spre excelenta, dar si necesitatea unor resurse directionate si orientate pentru a asigura in mod egal acces la educatie. In legislatia educationala aflata in dezbatere publica sunt prevazute o serie de norme menite sa incurajeze progresul scolar, prin forme de evaluare continua, pentru ca elevii sa beneficieze de dreptul la educatie in cele mai bune forme: curriculum adaptat si flexibil, burse asigurate de Ministerul Educatiei si programe de reducere a abandonului scolar, sunt cateva dintre masurile mentionate in lege. Programul ”Romania Educata” se regaseste in viziunea Legilor Educatiei si are nevoie de o fundatie normativa solida, care sa poata sustine progresele viitoare.

Incepand cu anul scolar 2022-2023, anual, directiile judetene de invatamant preuniversitar (actualele inspectorate scolare) vor publica situatia privind abandonul scolar de la nivel judetean, pentru fiecare unitate de invatamant preuniversitar. Pentru ca fiecare elev trebuie sa aiba sanse egale la educatie.

”Elevul va deveni un adult care va lua decizii in mod autonom, pe baza abilitatilor dobandite in diferite etape ale formarii sale educationale. Noile masurile vorbesc si de sanctiuni. Pentru ca elevul trebuie sa fie protejat de abuzul emotional, profesorul care va abuza elevul este sanctionat cu desfacerea contractului de munca si timp de 10 ani nu va mai avea dreptul sa exercite calitatea de profesor”, a explicat inspectorul scolar general al I.S.J Dolj, prof. dr Daniel Ion.

Din perspectiva noii legi a invațamantului preuniversitar, a fost subliniata importanta asigurarii finantarii necesare pentru implementarea reformelor, gestionarea provocarilor reprezentate de abandonul scolar si analfabetismul functional, precum si solutii pentru cresterea atractivitatii invatamantului profesional si profesional dual, in acord cu cerintele operatorilor economici.

Noua lege tine cont de inechitatile din sistem, adica va fi o lege a educatiei pentru toti. Astfel, printre reglementari se regaseste finantarea cheltuielilor pentru educatie, la nivelul sistemului national preuniversitar si superior, cu toate componentele sale de asigurare a functionarii, care va reprezenta, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. Salariul in educatie va creste de la 6.500 de lei brut, la 9.300 de lei brut.

«Reteaua scolara va fi adaptata nevoilor fiecarei comunitati. In unitatile de invatamant preuniversitar se va derula programul ”Scoala dupa scoala”, care cuprinde activitati educative, pentru consolidarea competentelor dobandite sau de accelerare a invatarii, precum si alte activitati pentru sustinerea dreptului la educatie, inclusiv de tip recreativ sau de timp liber», a precizat prof. Irina Broscaru, inspector scolar general adjunct.

Reamintim faptul ca Ministrul PNL al Educatiei, domnul Sorin Cimpeanu, a lansat in dezbatere publica proiectele Legilor Educatiei, rezultat al consultarii ample si al contributiei a peste 10.000 de specialisti si care vor reforma radical sistemul de invatamant din Romania. Cele doua legi – cea a invatamantului preunivesitar si cea a invatamantului superior – prezentate in prima lectura in sedinta de Guvern, contin solutii si mecanisme de implementare, prin raportare la tintele din Raportul „Romania Educata”, publicat in urma cu un an.

Printre principalele elemente de reforma in ceea ce priveste invatamantul preuniversitar, se numara:
• Reglementarea serviciilor complementare pe langa cele standard de educatie timpurie (acolo unde nu exista crese, gradinite sau centre de zi, se vor putea dezvolta servicii complementare de tip grup de joaca, gradinita comunitara etc).
• Introducerea evaluarilor standardizate, ministerul a inceput deja lucrul la standardele de evaluare si va avea propria platforma pentru acest lucru.
• Planuri cadru noi, curriculum nou, elevii nu vor mai avea note la Arte si Educatie Fizica si Sport, ci vor fi evaluati cu Admis sau Respins.
• Vor avea o sansa in plus de admitere la liceu: elevii care vor sustine Evaluare Nationala in vara lui 2024 ar putea da un examen de admitere la unul dintre Colegiile Nationale, iar daca nu intra, vor sustine Evaluarea Nationala si vor fi repartizati prin procesul clasic computerizat. Din 2023, media din timpul gimnaziului nu va mai conta la intrarea la liceu.
• Schimbare radicala de paradigma in ceea ce priveste examenul de bacalaureat, care sa nu serveasca doar la acces in facultate, ci sa iti ofere o calificare, credibila, pe care angajatorii si universitatile sa o ia in considerare. Examenul de Bacalaureat va avea o proba scrisa de evaluare a competentelor la disciplinele cuprinse in trunchiul comun pentru elevii de la toate profilurile (posibil test grila), doua probe de evaluare a competentelor lingvistice la doua limbi de circulatie internationala, o proba de evaluare a competentelor digitale si o proba scrisa, facultativa, specifica profilului sau specializarii, la alegerea candidatului.
• Se reglementeaza si cuantumul minim al burselor astfel: a)​bursa de excelenta olimpica I/internationala – 1.000 lei/luna; ​bursa de excelenta olimpica II/nationala – 700 lei/luna; b) ​bursa de performanta scolara – 500 lei/luna; c) pentru prima data bursa profesionala – 300 lei/luna ; d) bursa sociala – 300 lei/luna.
• Debutantii vor sustine un examen scris pentru a deveni stagiar, iar timp de un an vor avea mentor un profesor din sistem si vor avea salariul mediu pe economie, care va ajunge la 4.000 de lei net (fata de cat au acum, 2.000 de lei net).

• In ceea ce priveste invatamantul superior, cele mai importante elemente de noutate si reforma se refera la: – reintroducerea invatamantului universitar de scurta durata; – implementarea unui Program national de reducere a abandonului universitar, pentru prima data; – locuri in universitati pentru persoanele cu dizabilitati; – eliminarea obligativitatii detinerii titlului de doctor pentru ocuparea functiei didactice de asistent universitar, pentru a permite accesul unor profesionisti in invatamantul superior romanesc; – va fi infiintat un registru unic national integrat al diplomelor si actelor de studii, pentru diminuarea fraudelor; – reintroducerea invatamantului dual, care va fi stimulat cu fondurile din PNRR si nu numai.

PNL Dolj isi doreste ca atat elevii, parintii, dascalii, managerii unitatilor de invatamant prescolar, scolar si liceal sa participe activ la dezbaterile privind pachetul de legi ale educatiei, pentru ca numai prin dialog si opinii argumentate din partea lor si a factorilor de decizie se poate ajunge la o reforma reala, atat de dorita pentru Romania! In acest sens, PNL a lansat platforma interactiva de consultare online pentru noile legi ale educatiei! Orice persoana interesata poate accesa www.legile-educatiei.pnl.ro, unde este accesibila fiecare masura in parte.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here