Polițiștii fac 160 de percheziții în România și Austria, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene și românești

0
103

Astăzi, 28 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului European (EPPO), desfășoară o operațiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în fraudarea de fonduri europene și naționale și spălare de bani.

În cadrul acestei acțiuni, vor fi efectuate 160 de percheziții domiciliare în România și Austria, sub coordonarea Parchetului European (EPPO) din România, inclusiv la locuințele unor funcționari publici și sediile unor instituții publice.

De asemenea, aproximativ 30 de persoane vor fi conduse la audieri.
Ancheta vizează un grup infracțional organizat, care, din 2017, ar fi înființat, în mod fictiv, peste 150 de firme, în numele cărora ar fi obținut, în mod fraudulos, finanțare europeană și națională.
Proiectele respective ar fi constat, în principal, în achiziții de utilaje/bunuri pentru desfășurarea activităților curente ale societăților, achiziții care trebuiau dovedite cu documente justificative, emise de furnizori.

Astfel, pentru implementarea proiectelor și obținerea fondurilor, persoanele bănuite ar fi folosit documente false, inexacte sau incomplete, ar fi întocmit diverse facturi de achiziții de mijloace fixe, utilaje/bunuri, în mod fictiv, de la societăți care nu ar fi desfășurat niciun fel de activitate și pe care tot ele le-ar fi controlat.
Totodată, în cele mai multe dintre situații, utilajele/bunurile ce figurau ca fiind achiziționate în cadrul proiectelor nu ar fi fost cumpărate în realitate, aceleași utilaje/bunuri fiind folosite în cadrul mai multor proiecte, inclusiv prin modificarea seriei sau culorii acestora.

Sumele obținute din bugetul Uniunii Europene și bugetul național de către respectivele societăți ar fi fost retrase, de regulă, în numerar de la ATM-uri, de către diverse persoane din anturajul liderilor grupării, după care ar fi fost remise acestora. În continuare, sumele ar fi fost folosite pentru achiziționarea unor bunuri sau servicii în numele altor persoane fizice sau juridice, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite.
Până în prezent, în cauză a fost estimat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune participă polițiști din cadrul Structurii de Suport a Parchetului European din România, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate, dar și din cadrul Direcției Generale Anticorupție și structurilor subordonate.

Activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here