Poşta Română a recâştigat contractul pentru livrarea permiselor auto la domiciliile solicitanţilor

0
18

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.

În baza contractului estimat la 27,31 milioane lei, compania va livra aproximativ 4.800.000 trimiteri pe toată durata contractului (2.400.000 trimiteri pe an).

Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, principalii jucători locali de pe piaţa de profil, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare. Dacă, în 2017, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, anul acesta, accentul s-a pus pe cel mai bun raport calitate-preţ.

Dacă, în anii anteriori, preţul ofertat făcea diferenţa între Poşta Română şi companiile concurente, de data aceasta compania a câştigat contractul obţinând cel mai bun punctaj la factorii de evaluare calitativi şi financiari. Este a doua oară când câştigăm în faţa celei mai mari firme de curierat din ţară, ceea ce demonstrează că Poşta Română este din ce în ce mai pregătită să concureze, de la egal la egal, cu orice furnizor de servicii de curierat”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here