Premierul demis Cîţu a turnat 1 miliard din Fondul de Rezervă la 2.750 de primari

0
89

Executivul a alocat peste 1 miliard de lei, din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru proiectele locale, a anunţat Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, adăugând că o parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor, plătite de consiliile judeţene.

Conform propunerii formulate de Ministerul Dezvoltării şi adoptate miercuri de Guvern, din suma de peste 1 miliard de lei, 177.159.000 de lei au fost alocate consiliilor judeţene şi sunt destinate, în mare parte, pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistenţă socială şi protecţie a copiilor.

„Statul a transferat această sarcină, aceste costuri, administraţiilor publice judeţene. Acum asigurăm susţinerea financiară legată de această responsabilitate a Consiliilor Judeţene. Decizia de astăzi asigură finanţarea necesară pentru copii. 2.756 de administraţii locale din România (aproape toate cele care au depus cereri în acest sens), indiferent de culoarea politică a primarilor, au primit finanţare în valoare totală de 1.010.966.000 lei, incluzând cele 41 de judeţe ale ţării. Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunităţi locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investiţiile pentru care au fost cheltuiţi bani publici nu vor rămâne neterminate”, a declarat Cseke Attila.

Astfel, 2.514 comune din România au primit o finanţare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 oraşe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocaţi pentru 48 de municipii.

Ministerul Dezvoltării a transmis că fondurile acoperă necesarul de finanţare a autorităţilor publice locale, în funcţie de execuţia bugetară a acestora şi de necesităţi.

„Fondurile sunt necesare pentru finalizarea investiţiilor publice finanţate de stat sau din fonduri UE, precum şi pentru cheltuieli urgente ale autorităţilor publice locale”, a conchis Cseke Attila.

Sursa EpochTimes-Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here