Premierul Nicolae Ciucă a convocat comitetul de coordonare a PNRR: Avem nevoie de profesionişti capabili să atragă banii europeni

0
84

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi a Palatul Victoria, Comitetul interministerial de coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă Guvernul. Cu această ocazie, a fost analizat progresul privind implementarea reformelor şi investiţiilor din cadrul PNRR.

Premierul a cerut implicarea permanentă a miniştrilor şi secretarilor de stat responsabili în dialogul purtat la nivelul Comisiei Europene, în privinţa prezentării jalonelor şi ţintelor, conform calendarului aprobat, pentru a putea depune la timp cele două cereri de plată care însumează 4,18 miliarde euro (grant) şi 1,98 miliarde euro (împrumuturi).

„Implementarea reformelor este necesară nu doar pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate pentru a primi banii europeni, dar mai ales pentru modernizarea ţării şi îmbunătăţirea serviciilor publice pe care trebuie să le oferim românilor”, a declarat Ciucă, conform comunicatului de presă al Executivului.

Totodată, participanţii au dezbătut concluziile desprinse în urma celei de a doua misiuni a Comisiei Europene de monitorizare a progresului în implementarea PNRR, precum şi rezultatele misiunii de audit de sistem în vederea asigurării respectării obligaţiilor României aşa cum sunt prevăzute la în Regulamentul (UE) nr. 241/2021 de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Ca urmare a necesităţii semnalate de Autoritatea de Audit, privind abordarea unitară şi armonizată asupra documentelor aprobate la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi la nivelul coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat tuturor ministerelor care se află în proces de auditare să accelereze pregătirea şi aprobarea documentelor necesare Autorităţii de Audit şi transmiterea materialelor solicitate.

Premierul a atenţionat asupra pregătirilor mecanismelor de accesare a fondurilor, inclusiv prin asigurarea nivelului de pregătire a personalului implicat.

„Avem nevoie de profesionişti capabili să atragă banii europeni într-o formă integrată, care să includă beneficiile aduse şi de zecile de miliarde de euro oferite României prin Programele Operaţionale, la care se adaugă banii alocaţi marilor investiţii din bugetul naţional. Împreună, aceste resurse asigură infuzia de investiţii cu efecte concrete în dezvoltarea economiei şi generarea de noi locuri de muncă”, a subliniat premierul României, potrivit sursei citate.

Prima cerere de plată pe care România o va depune, în primăvara acestui an, va fi în valoare de aproape 3 miliarde de euro, din care 2,037 miliarde euro granturi. A doua cerere de plată, programată pentru luna octombrie a acestui an, este în valoare de peste 3 miliarde de euro, din care 2,147 miliarde euro granturi.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here