Premierul Nicolae Ciucă: A început emiterea voucherelor sociale.

0
245

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, la începutul ședinței de Guvern, că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. De asemenea Guvernul a aprobat şi acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar de 700 de lei, de care vor beneficia 3,3 milioane de pensionari.

„Continuăm implementarea programului „Sprijin pentru România”. Astăzi putem să anunţăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin, menită să compenseze o parte din creşterea preţurilor”, a spus Ciucă, potrivit Agerpres.

Tot azi, prin ordonanţă de urgenţă, a fost aprobată acordarea, în luna iulie, a ajutorului financiar de 700 lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt sub 2.000 de lei. Această măsură are 3,3 milioane de beneficiari, a precizat premierul.

Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat pe Facebook că a fost adoptată această ordonanță. El a precizat că de ea vor beneficia pensionarii cu venituri mici din sistemul public și militar.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here