Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că la rectificarea bugetară va fi suplimentat cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie.
Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că vor continua discuţiile pe marginea rectificării bugetare.
“Sunt în continuare în derulare analizele la nivelul fiecărui minister. La Ministerul Finanţelor s-a realizat închegarea tuturor datelor legate de execuţia bugetară pe primul semestru. Avem perspectiva unei bune funcţionări a tot ceea ce înseamnă serviciile publice oferite cetăţenilor şi plata drepturilor sociale, precum şi finanţarea programelor şi schemelor de ajutor de stat destinate susţinerii economiei şi, de asemenea, din cifrele pe care le-am avut la dispoziţie şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru Câciu a reieşit foarte clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie şi în felul acesta avem posibilitatea să ajungem la un buget de 7,4 miliarde de lei, aşa cum ne-am propus prin programul Sprijin pentru România. Sigur, există în continuare demersuri astfel încât, prin deciziile pe care le vom lua, să asigurăm într-un termen cât mai scurt punerea în transparenţă a rectificării bugetare”, a afirmat Premierul Nicolae Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă s-a referit apoi şi la aspectele legate de compensaţiile acordate în urma creşterilor preţului la energie şi la gaze.
“Aici sunt aspectele care sunt legate de valoarea compensaţiilor pe care le asigurăm de la nivelul bugetului de stat pentru creşterea preţului la energie şi la gaze. Doresc să subliniez că, aşa cum ne-am angajat, vom continua să menţinem măsurile de protejare a cetăţenilor. De asemenea, menţinem măsurile de protejare a serviciilor publice esenţiale, a tot ceea ce înseamnă derularea activităţilor în spitale, în şcoli, în toate instituţiile statului, aşa cum am menţionat şi, de asemenea, vom continua să susţinem activitatea din industria alimentară şi IMM-uri. Sunt sectoarele de activitate cu pondere substanţială în bugetul de stat”, a mai precizat premierul.