Premierul Nicolae Ciucă: La preluarea mandatului, ne-am asumat, în Coaliție, angajamentul de a guverna pentru a oferi Reziliență, Dezvoltare, Prosperitate.

0
91

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că un acord de colaborare a fost semnat de Guvern cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

„La preluarea mandatului, ne-am asumat, în coaliţie, angajamentul de a guverna pentru a oferi Rezilienţă, Dezvoltare, Prosperitate. În cele şase luni de guvernare am luat decizii corecte şi la timp pentru a ne proteja economia şi cetăţenii de efectele crizelor. Intervenţia responsabilă a Guvernului se traduce astăzi în menţinerea locurilor de muncă, proiecte de investiţii şi securitate garantată. Măsurile „Sprijin pentru România” sunt realitate, iar datele privind creşterea economică confirmă eficienţa soluţiilor pe care Guvernul le-a luat la timp pentru a contracara efectele crizelor multiple şi pentru a valorifica resursele europene şi naţionale pe care le avem la dispoziţie. Este un rezultat obţinut prin încrederea şi dialogul dintre Guvern şi reprezentanţii mediului de afaceri”, a afirmat miercuri Nicolae Ciucă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului României.

„Acordul de colaborare semnat astăzi cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României reprezintă recunoaşterea parteneriatului nostru. Stabilitatea macro-economică, alocarea eficientă şi fără întârziere a resurselor financiare pentru redresare şi rezilienţă, dezvoltarea durabilă a României în acord cu politicile Uniunii Europene, modernizarea interacţiunii dintre mediul public şi cel privat, prin digitalizare, debirocratizare şi modernizarea legislaţiei, sunt instrumente utile şi reforme vitale pentru creşterea rezilienţei economice. Completate cu reforma educaţiei şi consolidarea sistemului sanitar, obiectivele noastre reprezintă borne în drumul României spre modernizare şi dezvoltare”, a completat Nicolae Ciucă.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here