Premierul Nicolae Ciucă : Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti va putea fi dat în circulaţie pe 28 iulie

0
94

Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti va putea fi dat în circulaţie pe 28 iulie, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă, după o vizită efectuată pe şantier împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Olt şi Dolj.

Lucrările pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești sunt oprite și nu se vor termina la sfârșitul anului, conform contractului, a transmis premierul Nicolae Ciucă, joi, în județul Olt, după o verificare alături de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a primelor două loturi unde lucrează Tirrena Scavi (Italia) și firmele din grupul UMB.

Pe primul lot, Craiova – Robănești (17 km), antreprenorul din Italia are mare întârzieri și probleme financiare, stadiul fizic de execuție fiind de aproximativ 52%. Tirrena Scavi mai are alte două mari șantiere, Centura Timișoara Sud și modernizarea Centurii București Nord între DN 2 și A2, de asemenea proiecte mult întârziate.

„Împreună cu domnul ministru Grindeanu am vrut să verificăm astăzi stadiul lucrărilor la Drumul Expres Pitești-Craiova, tronsonul 2 Slatina-Balș, pentru că am avut discuții și au existat o serie întreagă de aspecte care puteau să genereze întârzierea lucrărilor și darea în folosință la timp a acestui al doilea tronson.

În acest moment, după ce am reușit să vedem stadiul lucrărilor și am avut discuții cu constructorul, putem spune că avem garanția că săptămâna viitoare, pe 28, acest tronson va putea fi dat în circulație și în felul acesta se asigură continuitatea pe drumul expres, între Slatina și Balş. Desigur că am discutat și aspectele care țin de întârzierile la tronsonul 1 Balș-Craiova. Acolo, lucrările sunt îndeplinite într-un procent de 52%.

Am discutat cu constructorul și, în acest stadiu, pornind de la finanțare până la subcontractare și asigurarea forței de muncă, nu pot să afirm că veștile sunt încurajatoare, pentru că sunt probleme care trebuie să le rezolve din punct de vedere al finanțării și abia în acel moment pot să reînceapă lucrările. Oricum, din graficul lucrărilor putem să ne dăm seama foarte simplu că ele nu vor fi finalizate așa cum este prevăzut în contract, la finele acestui an.

Ca atare, împreună cu domnul ministru, cu directorul CNAIR, urmează să se analizeze în continuare modul în care se desfășoară activitatea. Există deja un certificat negativ și, în funcție de evoluție, se vor lua măsuri în consecință. Lucrările pe celelalte două tronsoane sunt în grafic. Există, în acest moment și forța de muncă, există și planificarea activităților, astfel încât acestea să fie finalizate în timp și desigur ne-am bucura foarte mult dacă ele ar putea să fie predate mai devreme. Ceea ce doresc să subliniez este faptul că din punctul de vedere al Guvernului am făcut tot ceea ce a stat în putință, astfel încât să asigurăm această aprovizionare cu materiale de construcții, pentru că a fost o problemă generată de creșterea foarte mare a prețurilor la materiale.

Prin măsurile pe care le-am luat la nivel guvernamental, am reușit să asigurăm o compensare a creșterii acestor prețuri. Ne interesează foarte mult continuarea derulării investițiilor, pentru că prin aceste investiții, reușim, pe de o parte, și este obligatoriu să protejăm locurile de muncă, pe de altă parte să asigurăm dinamica economiei și dinamica construcțiilor, astfel încât să putem să ne îndeplinim obiectivele asumate prin programul de guvernare. Practic, prin pachetul de sprijin am asigurat pentru investiții de la bugetul de stat o sumă în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, tocmai ca prin ceea ce ne-am propus să reușim să asigurăm și echilibrul și stabilitatea economică, să asigurăm și stabilitatea socială, astfel încât să putem să avem, iată, infrastructură pe care să o folosim atât în ceea ce înseamnă activitatea economică, dar infrastructură rutieră pe care să o folosească și cetățenii țării.

Există, în acest moment, un plan investițional pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, este un plan pe zece ani de zile, 2021-2030; el are patru linii de finanțare: discutăm de PNRR, Programul Operațional Transport, discutăm despre bugetul de stat și, de asemenea, discutăm de încă o linie de finanțare europeană. Valoarea totală a finanțării infrastructurii de transport în România este de 72,77 de miliarde de euro, dacă nu mă înșel, și din această sumă, doar pentru infrastructura rutieră discutăm de o nevoie de finanțare de aproximativ 34,19 miliarde de euro în acești 10 ani.

Avem nevoie de o corelare și un dialog permanent între Ministerul Transporturilor și companiile care s-au angajat în dezvoltarea acestei infrastructuri, astfel încât proiectele să fie duse la capăt. Este suficient de multă frustrare pentru angajamentele și promisiunile care s-au făcut ca infrastructura rutieră să poată să se dezvolte și întârzierile care s-au petrecut în toată această perioadă de timp, iar datoria noastră, responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că ele vor fi realizate la timp.”, a declarat Premierul Nicolae Ciucă.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here