Prima reacție a premierului Ludovic Orban în legătură cu numirea politică a directorului de la SGA Mureș

0
57

Premierul Ludovic Orban a avut o primă reacție în legătură cu numirea politică de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, în locul inginerului Ovidiu Ianculescu. Poziția primului ministru vine după o discuție pe care a avut-o cu șeful statului, Klaus Iohannis, pe această temă.

„A fost o numire nepotrivit, am si dispus plecarea acelui om care a fost numit. Poziția președintelui și a mea este foarte clară în privința administrației. Ne dorim o administrație în care factorul politic sa aiba o influență din ce in ce mai mica. Cine  vrea sa faca o cairera in funcția publica nu trebuie sa aiba legatura cu politica. Toate locurile trebuie ocupate prin concurs. Aici fac o paranteză:  Noi din păcate nu am mai putut organiza niciun concurs, pentru ca din trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, majoritatea PSD din Parlament a blocat prin Legea 55 toate concursurile de ocupare a functiilor publice, atat de executie, cat si de conducere.

Angajamentul nostru ferm e pentru o administratie bazata pe principiul competentei, meritocratiei, pe selectarea functioanrilor pe baza de concurs, in conditii transparente. În procedurile de organizare a concursurilor evaluarea candidatului nu trebuie facuta numai de reprezentanti ai conducerii institutiei , ci trebuie implicate reprezentanti ai universitatilor, ai asociatiilor profesionale.

Obiectivul noatru este sa depolitizam Agentia Națională a Funcționarilor Publici si sa schimbam subordonarea actuala, ca la ora actuala e subordonata Guvernului. Ar trebui gasita o forma care sa nu mai necesite subordonarea, ci sa aiba o autonomie. Cu cat angajatii institutiilor sunt mai bine pregatiti, cu atat sansa ca performanța institutiei este mai mare”, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, aflat în vizită în județul Dâmbovița, la un proiect de investiții IVECO.

Premierul a fost întrebat despre discuția cu președintele despre cazul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, unde fostul șef, inginerul Ovidiu Ianculescu, a fost înlcouit cu Ionuț Cengher, care a fost detașat de la Senat, pregătirea sa fiind de fost șef la o firmă care vinde băuturi alcoolice și aparete de cafea.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat vineri, după ce, la începutul săptămânii, a fost publicat un reportaj Recorder prin care se atrage atenția asupra modului în care Guvernul PNL și-a numit în funcții de conducere la nivel județean oameni care nu au nicio legătură cu domeniul pe care îl administrează, fiind date drept exemplu numirile de la vârful sistemelor de gospodărire a apelor din țară făcute în ultimele luni.

Sursa Realitatea.Net

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here