Prof.univ.dr Mihai Ioana, un medic exceptional, un om de calitate aleasă, a pierdut lupta cu viața.

0
225

Profesorul universitar doctor Mihai Ioana, coordonator al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, a încetat din viață, marți, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

“Cu mare durere in suflet colectivul SCJU Craiova anuntă trecerea in nefiinta a colegului nostru Prof.Univ.dr. Mihai Ioana. Am pierdut un creator de scoala, un medic, coleg și om, care prin dedicatie si pasiune pentru profesie a depasit orice obstacole. Desi încercat de o grea suferinta, Prof. Dr. Mihai Ioana a continuat sa se puna in slujba pacientilor, inclusiv prin organizarea la cele mai inalte standarde a testarilor PCR in perioada COVID, contribuind decisiv, prin sacrificiul personal, la limitarea efectelor acestei pandemii.
Nu vom uita niciodata medicul si omul care a fost.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”,este mesajul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

“Comunitatea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova deplânge trecerea în neființă, pe 17 ianuarie 2023, a prof. univ. dr. MIHAI IOANA, profesor, cercetător, coleg și prieten de neînlocuit.
Cariera sa a însemnat o excepțională activitate dedicată catedrei, dar și cercetării științifice în genetica medicală, domeniu cu care s-a identificat și în care a excelat. Coordonator al Laboratorului de Genomică umană al UMF Craiova (din 2007), al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, s-a dovedit un adevărat spirit vizionar și reformator, un profesor exigent cu sine și generos cu toți din jurul său.
Prof. univ. dr. MIHAI IOANA și-a asumat și responsabilități administrative academice. A fost prodecan al Facultății de Medicină, apoi prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, având în coordonare prorectoratul cu cercetarea ştiinţifică şi relaţii internaţionale.
Rămâne un exemplu, un reper prin tot ceea ce a construit, prin deosebitul spirit colegial pe care l-a cultivat în întreaga sa existență!
Condoleanțe familiei greu încercate în aceste clipe!
Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul UMF Craiova.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here