Proiect pentru gravidele din Oltenia, derulat de SCJU Craiova și Organizația „Salvați Copiii”

0
81

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, anunță demararea implementării proiectului „NATALCARE-Program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului”.       

Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia, cu accent pe grupuri vulnerabile, la servicii de informare, educare, conștientizare și servicii medicale de înaltă calitate, orientate către prevenție, depistare precoce (screening prenatal), diagnostic și tratament precoce prenatal.

Proiectul va urmări facilitarea accesului a 3200 de persoane gravide la servicii medicale de îngrijire prenatală, prin înființarea și funcționarea unui centru de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic, tratament și monitorizare pentru principalele patologii asociate sarcinii.

De asemenea, se urmărește creșterea gradului de informare, educare, conștientizare și promovarea necesității screening-ului prenatal (diagnostic, tratament și monitorizare) la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, într-o perioadă de 33 de luni.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv specific: Creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here