Record de vaccinare în Italia: 600.000 de doze administrate în 24 de ore

0
87

Un număr record de 600.000 de doze de vaccin anticoronavirus au fost administrate vineri în Italia, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare, care au menţionat că peninsula ocupă locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate, transmite AFP.

„Ziua de ieri (vineri – n.r.) a stat sub semnul unui număr record de injecţii în 24 de ore, care a ajuns la pragul de 600.000, în timp ce numărul dozelor administrate depăşeşte deja pragul de 37 de milioane”, a informat într-un comunicat organismul guvernamental însărcinat cu campania de vaccinare.

Italia ocupă locul doi în Europa raportat la totalul populaţiei vaccinate, fiind depăşită doar de Germania şi devansând Franţa şi Spania”, a adăugat organismul citat, care a atribuit acest succes în parte creşterii numărului de centre de vaccinare, care se ridică în prezent la 2.666, faţă de 1.500, la începutul lui martie. În următoarele săptămâni, vor fi deschise treptat alte 800 de centre.

Potrivit cifrelor publicate pe site-ul guvernului italian, 37,06 de milioane de doze de vaccin au fost administrate de la începutul campaniei de vaccinare, şi 12,7 de milioane de persoane sunt vaccinate cu schema completă, ceea ce reprezintă 23,48% din populaţia cu vârsta peste 12 ani.

Pandemia a provocat 126.415 de decese în Italia, unde numărul noilor cazuri şi al deceselor este în scădere constantă în ultimele săptămâni. De exemplu, vineri s-au înregistrat 2.557 de noi cazuri şi 73 de decese.

Pe acest fond, guvernul a început o ridicare progresivă a restricţiilor anticoronavirus. Interdicţia de a ieşi din case, în vigoare până în prezent în intervalul orar 23:00 – 05:00, va fi redusă începând de luni, între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa. În baruri şi restaurante servirea se poate face inclusiv în interior, numărul la o masă fiind limitat la patru persoane.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here