Redeschiderea spitalelor pentru pacienţii non-COVID se va face în două etape. Ministrul Sănătății anunță condițiile

0
125

Ministrul Sănătăţii a anunţat joi că spitalele vor fi redeschise pentru pacienţii non-COVID în două etape, care vor ține cont de incidenţa cazurilor din fiecare judeţ şi de numărul de paturi ocupate din fiecare unitate sanitară.

Ioana Mihăilă a declarat că Ordonanţa 434, care reglementează planul de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă, va fi modificată, pentru a asigura o asistenţă medicală adecvată pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-Cov-2, dar şi îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate pacienţilor non-Covid. Modificările au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial.

Potrivit ministrului, redeschiderea secţiilor a fost structurată în două etape.

„În etapa 1, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a cere reducerea numărului de paturi Covid sunt: o rată de incidenţă la nivelul judeţului mai mică de la 1 la mie şi o rată de ocupare a paturilor din unitatea sanitară respectivă, pentru pacienţii confirmaţi cu Covid, sub 50%. Etapa a doua de scădere, care urmează după un minim de 30 de zile şi în cazuri speciale după o perioadă mai scurtă de timp, poate fi aplicată dacă rata de incidenţă la nivelul judeţului este mai mică de 0,5, iar rata de ocupare a paturilor este sub 50%”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit Mediafax.

DSP-urile pot aproba în prima etapă o reducere a numărului de paturi de până la 50% pentru spitalele de Boli Infecţioase şi de Pneumoftiziologie şi de până la 30% pentru spitalele care nu sunt înalt specializate în tratarea pacienţilor cu Covid 19, a mai precizat ministrul.

„În etapa a doua de scădere procentul paturilor destinate pacienţilor Covid scade cu 30% pentru spitalele înalt specializate şi cu până la 15% pentru celelalte”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii a precizat că paturile pentru pacienţii cu Covid sunt păstrate „pentru că vream ca fiecare spital să poată să îngrijiească pacienţii care s-au internat în spitalul respectiv pentru altă patologie dacă se pozitivează pe parcursul internării, să nu fie nevoiţi să-i transfere”, dar şi ca un „plan de revenire la situaţia anterioară dacă vom cunoaşte o accelerare a pandemiei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here