S-A CONSTITUIT LIGA ALEȘILOR LOCALI PMP !

0
113

Sâmbătă 29 octombrie 2022, a avut loc ședința de constituire a Ligii Aleșilor Locali a Partidului Mișcarea Populară.

Sala Palatului a devenit neîncăpătoare pentru cei aproape 1500 de aleși locali: primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri județeni, vicepreședinți de consilii județene și invitați. Au participat și doi invitați de onoare din afara PMP: Ludovic Orban- președintele Forța Dreptei și Cătălin Drulă- președintele USR.
Aleșii locali s-au reunit într-un cadru statutar pentru a-și alege structura de conducere și pentru a-și stabili obiectivele de lucru.
PMP este al treilea partid la nivel național ca numar de aleși locali, având peste 2200 de aleși locali și 43 de primari.
Moțiunea ,,Administrația, mai aproape de cetatean!’’ prezentată de Marian Andronache, președintele PMP Suceava, a fost votată aproape cu unanimitate de voturi. Nici nu se putea altfel având în vedere relația cel puțin deficitară dintre cetățeni și administrația publică, atât la Dolj cât și la nivel de țară.
Președinte al LAL a fost ales liderul moțiunii, suceveanul Marian Andronache. Consiliul nou ales are în structura sa un secretar general, patru prim-vicepreședinti, 11 vicepreședinti și 12 secretari executivi.
PMP Dolj a fost prezentă la cel mai amplu eveniment al PMP de la înființare și până în prezent, cu 50 de reprezentanți.

Organizatia PMP Dolj este mândră că are un reprezentant în conducerea LAL, în persoana consilierului local al comunei Grecești-Dolj. Este vorba de Andrei Davițoiu, ales secretar executiv la nivel național al LAL.

In cadrul ședinței, președintele filialei județene a PMP Dolj, Anișoara Stănculescu, care este și vicepreședinte PMP la nivel național, a reiterat faptul că ,,Deși nu avem parlamentari, avem aleși locali care sunt mai valoroși decât parlamentarii prin prisma faptului că de ei depinde bunăstarea comunităților care i-au ales și au avut incredere în ei. Iar faptul că ne aflăm cu toții acum, aici dovedește că echipa PMP este puternică și a depășit eșecul electoral din 2020”
,,În condițiile în care tot mai mulți aleși locali PNL merg la PSD, atât în Dolj cât și peste tot în țară, am un sentiment plenar ca e nevoie de PMP , ca de o voce rațională , echilibrată , patriotică , care să pună interesul național și interesul public mai presus de orice interes de grup sau privat. Votanții de dreapta trebuie să aibă o alternativă la urmatoarele alegeri din 2024, un partid autentic de dreapta, care nu poate fi altul decat PMP!
PMP înseamnă azi Putem, Merităm, e Posibil! a declarat liderul PMP Dolj , Anișoara Stănculescu.

BIROUL DE PRESA PMP DOLJ

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here