S-a dat ALERTA de incendiu la Spitalul Județean Suceava : Cinci pacienți au fost evacuați

0
152
55 / 100

Pompierii din Suceava au fost sesizaţi, vineri după-amiază, despre faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean se simte miros de fum. Acolo au fost trimise mai multe autospeciale, iar cinci pacienţi au fost evacuaţi. Pompierii nu au identificat nicio sursă de fum şi nici nu au găsit probleme la instalaţiile electrice şi de oxigen, pe care le-au monitorizat.

Potrivit Inspectorarului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, dispeceratul pompierilor militari a fost anunţat, în jurul orei 17.00, că se simte miros de fum într-un salon (camera de resuscitare) din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava. Sesizarea a fost făcută de personalul de la UPU.

Ca urmare, acolo s-au deplasat patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM şi B2).

„La faţa locului, nu s-a identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienţi din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate probleme.

Pompierii au instruit personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, iar acesta va monitoriza îndeaproape zona respectivă, pentru a preîntâmpina eventuale situaţii de urgenţă”, a transmis ISU Suceava.

Conform sursei citate, este posibil ca mirosul să fi fost „de la emanaţia ambulanţelor, care erau în număr mare în acel moment pe rampa UPU”.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here