Șefa Parlamentului European cere „embargouri obligatorii” asupra importurilor de energie din Rusia, după masacrul din Bucea

0
28

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, le-a cerut luni liderilor din UE să introducă „embargouri obligatorii” asupra importurilor de energie rusă şi a acuzat Rusia că a comis „crime de război” în Ucraina, relatează AFP.

„Europa trebuie să îşi accelereze politica de dependenţă zero faţă de Kremlin, să se elibereze de aprovizionările energetice ruse, să introducă embargouri obligatorii şi să înceteze să finanţeze direct bombele”, a declarat Roberta Metsola în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg.

Declaraţia survine în contextul în care liderii celor 27 de state membre ale UE discută „de urgenţă” noi sancţiuni împotriva Moscovei, potrivit şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell.

Este nevoie de unanimitate pentru a fi adoptate noi măsuri, însă Germania şi Austria exclud în continuare oprirea importurilor de gaz rusesc ca sancţiune.

PPE (dreapta), cel mai mare grup din PE, „susţine un embargou asupra cărbunelui şi petrolului”, a declarat în plen eurodeputatul german Peter Liese.

Necesitatea de a reduce dependenţa de energiile fosile este susţinută prin consens, însă UE „mizează pe gaz natural lichefiat”, în special din SUA, şi „refuză să dezbată” o interdicţie asupra gazului rusesc, a denunţat eurodeputatul olandez Bas Eickhout, din partea Verzilor.

Roberta Metsola, care s-a deplasat vineri la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu premierul ucrainean Denis Şmîgal, a denunţat de asemenea „atrocităţile comise de armata rusă în Ucraina”.

„Sunt crime de război, comise de criminali de război, iar aceste acte inumane şi coordonate nu pot rămâne fără răspuns”, a insistat ea, după ce în weekend au fost descoperite zeci de cadavre în haine civile la Bucea, oraş la nord-vest de Kiev.

Ea a cerut „adoptarea imediată” de noi sancţiuni împotriva „oligarhilor lui Putin şi a celor care îl susţin”, precum şi creşterea livrărilor de „ajutor umanitar şi de echipamente militare”, de care populaţia ucraineană „are nevoie cu disperare”.

Eurodeputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor războiului din Ucraina. Ei urmează să dezbată marţi o rezoluţie privind sancţiunile UE şi punerea lor în aplicare.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here