Șeful Agenției Achizițiilor Publice, dat afară de Cîțu după ce s-a opus eliminării firmelor chinezești de la marile licitații pentru infrastructură

0
35

Liviu Bostan a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată vineri în Monitorul Oficial.

Liviu Bostan îl înlocuieşte pe Eugen Ştefan-Dorel Cojoacă, eliberat din funcţia de preşedinte al ANAP printr-o altă decizie a premierului, notează Agerpres.

Anterior, Bostan a deţinut funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Administraţie.

Înlocuirea lui Cojoacă ar veni pe fondul tergiversării de către acesta a unui proiect de ordonanță de urgență care să permită excluderea excluderea companiilor chineze de la licitațiile pentru infrastructură, în conformitate cu direcțiile Comisiei Europene.

Reamintim că Guvernul Cîțu a adoptat în ședința din 27 ianuarie un memorandum care prevede excluderea companiilor din China de la licitațiile pentru infrastructură, iar acest memorandum trebuia urmat de o ordonanță de urgență. Memorandumul propus de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, era motivat de concurența neloială a companiilor susținute de statul chinez, dar și calitatea proastă a lucrărilor.

Memorandumul adoptat de guvern prevede că pot fi excluse de la licitațiile pentru infrastructură companiile provenite din țări non-UE și care nu au un acord cu Uniunea Europeană care să le permită accesul pe piața europeană a achizițiilor publice de lucrări. Memorandumul nu prevede explicit eliminarea de la licitații a companiilor din China, ci a companiilor din state terțe care nu au acorduri pentru intrarea pe piața europeană a licitațiilor publice, iar China este una dintre aceste țări, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Eugen Cojoacă ar fi încercat să întârzie adoptarea OUG privind companiile chineze, citând prevederi legislative europene.

Pe de altă parte, tocmai prevederile legale ale UE permit un asemenea comportament. E vorba despre Comunicarea Comisiei Europene nr. 5494 din 2019. Aceasta arată că ”operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”. UE a încheiat un Acord privind achizițiile publice (AAP) cu 19 state terțe, printre care SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel și Moldova, dar China nu este parte semnatară. Ca atare, companiile din China pot fi excluse de la licitațiile publice din UE.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here