Simona Halep și-a aflat prima adversară din 2022

0
95

Destanee Aiava (21 de ani, 316 WTA) va fi prima adversară pentru Simona Halep în sezonul 2022. Cele două se vor întâlni în turul inaugural de la Melbourne Summer Set 1.

Favorita doi a competiției, Simona Halep o va înfrunta în primul tur pe Destanee Aiava, jucătoare cu care s-a mai întâlnit o singură dată, în 2018, chiar la Australian Open. Atunci, Simo s-a impus în minimum de seturi, 7-6 (5), 6-1, într-un meci în care s-a confruntat cu probleme mari la gleznă.

Ora de start a partidei urmează să fie anunțată de organizatori.

În turul II, Simona Halep s-ar putea revedea cu Gabriela Ruse
Gabriela Ruse, campioana de la Hamburg de anul trecut, a învins-o fără probleme pe australianca Arina Rodionova (32 de ani, 152 WTA), scor 6-3, 6-2, în primul tur de la Melbourne Summet Set 1.

Reprezentanta gazdelor n-a avut prea multe șanse în fața Gabrielei Ruse, care a obținut fără drept de apel prima sa victorie din noul an. Jucătoarea noastră a dominat întâlnirea în totalitate, și-a pierdut o singură dată serviciul și s-a impus clar, în minimum de seturi, după o oră și opt minute de joc.

Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) a pierdut primul meci din anul 2022, în proba de dublu de la Melbourne Summer Set 2. Ea a făcut pereche cu Gabriela Ruse (24 de ani, 87 WTA) și a pierdut împotriva perechii formate din americanca Bernanda Pera și cehoaica Katerina Siniakova, scor 2-6, 6-7 (5).

Sursa gsp.ro 

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here