Sorina Pintea va fi suspendata din PSD si pierde functia de manager de spital

0
8

Managerul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) din municipiul Baia Mare, Sorina Pintea, arestata in dosarul in care este acuzata de luare de mita, va fi inlocuita din functie si suspendata din PSD, a precizat, duminica, pe pagina sa de Facebook, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea.

“Voi propune, luni, elaborarea unui act administrativ pentru instalarea unui manager interimar la Spitalul Judetean de Urgenta “Doctor Constantin Opris” din Baia Mare care sa asigure buna functionare a spitalului in conditiile de restrictionare a accesului in spital din cauza coronavirusului si vom demara o ancheta a Corpului de Control al Consiliului Judetean la Serviciul de achizitii publice a spitalului. Voi propune, de asemenea, suspendarea din PSD a doamnei Pintea si a tuturor celor care ar putea avea legatura cu acest caz pana la solutionarea in instantele de judecata a acuzatiilor” a precizat Gabriel Zetea.

El a subliniat ca va solicita conducerii interimare a PSD implementarea unor masuri “pentru ca actele de coruptie sa fie pedepsite aspru din punct de vedere politic”.

“Voi cere Conducerii Centrale Interimare a PSD modificarea Statutului PSD pentru implementarea imediata a unui set de masuri pentru ca actele de coruptie sa fie pedepsite aspru din punct de vedere politic. Cei care fac parte din PSD trebuie sa fie in primul rand oameni cinstiti, iar PSD are obligatia de a fi in prima linie a luptei anticoruptie in Romania!”, a adaugat Gabriel Zetea.

In context, presedintele PSD Maramures a sustinut ca este “socat” de acuzatiile aduse fostului ministru al Sanatatii si a afirmat ca are incredere ca justitia va face lumina in acest caz.

“Sunt socat de acuzatiile care sunt indreptate in aceste zile impotriva Sorinei Pintea. Am colaborat foarte bine in ultimii ani, politic si profesional, cu managerul de spital si ministrul Sorina Pintea si tocmai de aceea aceste acuzatii vin ca un soc personal. Am incredere ca Justitia din Romania va face lumina in acest caz si sper ca familia Sorinei sa fie tare si sa treaca peste acest moment extrem de dificil. Familia sa (Ovidiu, Ionut, Catalin si Simina) a fost alaturi de Sorina si in ultimele saptamani cand o boala grava o tinea departe de viata publica si sper ca Dumnezeu sa le dea intelepciunea sa treaca sanatosi peste aceasta cumpana”, a afirmat in postare Gabriel Zetea.

Citeste si :   Delegatiile partidelor parlamentare au mers vineri la consultarile convocate de presedintele Klaus Iohannis

Tribunalul Bucuresti a decis, sambata seara, arestarea preventiva pentru 30 de zile a Sorinei Pintea in dosarul in care este acuzata de luare de mita.

Avocatii Sorinei Pintea fac primele precizari publice despre dosarul de coruptie in care este implicat fostul ministru al Sanatatii. Aparatorii Sorinei Pintea contrazic sustinerile oficiale ale DNA si afirma ca nu a existat un flagrant, motiv pentru care nu exista nici un proces verbal incheiat in acest sens. Intr-un punct de vedere t, avocatii denunta o inscenare careia i-a cazut victima Sorina Pintea, in urma unor “jocuri politice murdare”.

“Avand in vedere informatiile contradictorii aparute in spatiul public la adresa doamnei Sorina Pintea, facem urmatoarele precizari pentru a clarifica acuzatiile formulate impotriva acesteia:

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1. In opinia organului de urmarire penala, acuzatia de luare de mita in forma continuata, fapta prevazuta de disp. art. 289 alin.1) Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicare art. 35 alin.1) Cod penal, consta in doua acte materiale:

a) solicitarea si primirea in mod direct si pentru sine, undeva in luna noiembrie /decembrie 2019 a sumei de 10.000 Euro de la suspectul C.M., suma care ar fi provenit de la un reprezentant al unei societati comerciale din Bucuresti. Cu privire la aceasta fapta exista doar un denunt, initial sustinandu-se ca ar fi fost data lui C.M. pentru el si abia din data de 27.02.2020 s-a pretins ca aceasta ar fi ajuns in realitate la doamna Sorina Pintea.

Citeste si :   Traian Berbeceanu, cel mai apreciat demnitar al momentului. Doar Iohannis il surclaseaza

b) solicitarea si primirea in mod direct, in data de 28.02.2020, a sumei de 120.000 lei de la suspectul C.M., suma care ar fi provenit de la un reprezentant al conducerii unei societati comerciale din Bucuresti. Aceasta acuzatie este sustinuta doar prin denuntul lui C.M., redarea trunchiata a unui dialog de aproape 1 minut din 28.02.2020 si de plasarea unei pungi cu bani, al carui continut nu a fost cunoscut de doamna Sorina Pintea pana la sosirea organelor de urmarire penala.

Nu a existat un flagrant, acesta fiind motivul pentru care nu exista un proces verbal incheiat in acest sens. Mentionam in mod expres ca nu este vorba de achizitionarea de aparatura si/sau consumabile medicale avand legatura cu epidemia de Coronavirus, fiind vorba despre un contract incheiat si derulat in 2019.

Doamna Sorina Pintea nu se face vinovata de infractiunea de care este acuzata, domnia sa nu a savarsit vreo infractiune si nu a pretins sume de bani, asa cum se sustine. De altfel, doamna Sorina Pintea nu a avut atributii in legatura cu incheierea sau executarea contractului de achizitie publica in raport de care sunt formulate acuzatiile.

Doamna Sorina Pintea este victima unei inscenari si a unor jocuri politice murdare, dovada suplimentara in acest sens fiind si gestul denuntatorului, extrem de atipic procedural, de a-i contacta fiul pentru a-i spune adevarul, si anume ca, in realitate, banii nu erau solicitati pentru mama sa si nici predati ulterior acesteia.

Nici fiul doamnei Sorina Pintea si nici aceasta nu au formulat acuzatii la adresa altor persoane, intrucat nu au cunostinta de fapte de natura penala, insa este evident, inca o data, ca informatiile denuntatorului C.M. sunt false si nefondate.

Citeste si :   Ministrul Dezvoltarii a aratat la audieri in fata parlamentarilor cum a scos PSD ”tara din noroaie”

Doamna Sorina Pintea se afla intr-o lupta nedreapta, intrucat este obligata sa isi apere intreaga cariera si probitate profesionala dintr-o postura vulnerabila, starea sa de sanatate fiind una precara, agravata pe fondul privarii de libertate”, precizeaza echipa de avocati de la Mocanu & Asociatii.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here