Spectacole extraordinare pentru publicul din Craiova în weekendul 29-30 octombrie

0
100

Hai la teatru în orașul tău! În weekendul 29-30 octombrie, locuitorii orașului Craiova sunt invitați să urmărească pe marele ecran al cinematografului proiecția spectacolului „Micuța Dorothy”, o producție extraordinară a Operei Comice pentru Copii. Duminică, 30 octombrie, de la ora 12:00 spectacolul va fi proiectat pe marele ecran al Inspire Cinema din Electroputere Parc.

Timp de 80 de minute, copiii de peste 3 ani și părinții lor sunt invitați să se bucure de musicalul pentru copii „Micuța Dorothy”, un spectacol de o anvergură demnă de cele mai mari scene ale lumii. Opera Comică pentru Copii este o instituție de stat cu o reputație excepțională, unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și care își trece în cont o listă impresionantă de premii internaționale.

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Aceștia pot urmări ONLINE, din confortul propriei locuințe, spectacole de teatru de producție românească, pe platforma de streaming www.scenatv.ro fie la data și ora la care sunt proiectate pe marile ecrane, fie pe bază de abonament lunar sau anual. Spectatorii pot urmări spectacolul „Micuța Dorothy” online, pe 30 octombrie, de la ora 11:00, pe platforma de streaming www.scenatv.ro, împreună cu toată familia. Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro/program sau pe www.scenatv.ro.

La nivel național, în weekendul 29-30 octombrie, vor fi proiectate pe marile ecrane următoarele spectacole Teatru la Cinema:
-28 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Focșani Mall
– 29 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Punguța cu doi bani”, la Cinema Trivale din Trivale Shopping Center Pitești
– 29 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Punguța cu doi bani”, la Cinema Carpați din Carpați Shopping Center Sinaia
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Inspire Cinema Alba Iulia din Alba Mall
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Winmarkt Alexandria
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Liberty Center București
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinemax Veranda din Veranda Mall București
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Hello Shopping Park Bacău
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Bistrița Retail Park
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema Botoșani din Uvertura Mall
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema din Galleria Mall Buzău
– 30 octombrie, de la ora 12:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Inspire Cinema din Electroputere Parc Craiova
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinema Trivale din Trivale Shopping Center Pitești
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Cinema Carpați din Carpați Shopping Center Sinaia
– 30 octombrie, de la ora 11:00, spectacolul „Micuța Dorothy”, la Happy Cinema Vaslui din Silver Mall

Vizionare plăcută!

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here