Sportivii romani medaliati la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 au fost decorati de Presedintele Klaus Iohannis

0
81

Sportivii romani medaliati la Tokyo sunt: Nicoleta Ancuta Bodnar si Simona Geanina Radis – medalie de aur la dublu vasle feminin, Ana-Maria Popescu – medalie de argint la spada feminin, Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosa – argint la dublu rame masculin, Mihaita Vasile Tiganescu, Mugurel Vasile Semciuc, Stefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari – medalie de argint la patru rame fara carmaci masculin.

Romania s-a clasat pe locul 46 in clasamentul medaliilor obtinute la Jocurile Olimpice.

”Sunt bucuros ca am ocazia sa va intalnesc si, totodata, sa va recunosc, in numele statului roman, performantele extraordinare obtinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ati reusit sa urcati pe podium la cea mai importanta competitie din lume si ati reprezentat Romania cu cinste.

Va felicit pentru rezultatele sportive deosebite si folosesc acest prilej sa transmit aprecierea mea intregului lot national care a participat la Jocurile Olimpice.

Vreau sa le multumesc, totodata, oamenilor care au contribuit la succesul fiecaruia dintre dumneavoastra, adesea mai putin vizibili, si aici ma refer la antrenorii si staff-urile dumneavoastra, dar si la familiile si prietenii care va ofera dragoste, intelegere si sprijin neconditionat. De multe ori, in spatele fiecarei medalii se afla o armata de oameni care va sustin si va incurajeaza.

Dragi sportivi,

Pe umerii dumneavoastra apasa asteptari si sperante uriase din partea romanilor, mai ales in finalele competitiilor. Momentele de bucurie de pe podium se cladesc insa prin ani de munca asidua, cu multe sacrificii si lacrimi, printr-o imbinare echilibrata a talentului cu efortul, perseverenta si concentrarea. Pentru toate aceste lucruri meritati aprecierea si recunostinta tuturor.

Jocurile Olimpice din acest an s-au desfasurat in conditii cu totul speciale. Pandemia de COVID-19 a facut, in primul rand, ca editia sa fie reprogramata, iar sportivii si publicul deopotriva sa se adapteze rapid noului context. Mai mult, umbra incertitudinii care inca planeaza la nivel global v-a obligat sa gasiti resurse fizice si psihice pentru a ramane motivati si conectati la spiritul olimpic, sa va antrenati in conditii speciale si deseori dificile. Dincolo de toate aceste oprelisti impuse de situatia epidemiologica, ati reusit sa depasiti barierele competitiei. Iar rezultatele se vad in aceste medalii pe care le purtati si astazi la gat.

In conditiile amintite, victoria dumneavoastra este cu atat mai remarcabila. Prin hotararea cu care v-ati urmarit si indeplinit obiectivele, ati depasit granitele andurantei si ati setat noi repere ale performantei sportive.

Dragi sportivi,

Este admirabil tot ceea ce ati facut pentru sportul romanesc, uneori in ciuda a nenumarate si nedrepte piedici. Stim cu totii ca exista inca multe carente in acest domeniu. Acestea nu sunt insa insurmontabile si am convingerea ca cei responsabili au cele mai bune intentii si sunt motivati sa consolideze temelia pe care se sprijina acest edificiu solid al sportului de performanta.

Performanta se construieste in fiecare zi si presupune investitii constante in infrastructura sportiva, sustinerea si promovarea talentelor si implicarea totala din partea tuturor actorilor guvernamentali. Performanta inseamna, inainte de toate, o munca in echipa, iar sportivii romani stiu cel mai bine ce reprezinta acest lucru.

Sportul trebuie sa redevina o prioritate, pentru ca reprezinta un pilon important pentru o societate sanatoasa, in care spiritul de fairplay, egalitatea, solidaritatea si toleranta sunt valori cultivate, promovate si aparate.

Dumneavoastra sunteti modelele pentru campionii de maine. Prin povestile personale si anii dedicati sportului, reprezentati o sursa de inspiratie pentru fiecare copil care viseaza sa devina campion.

In acelasi timp, sunteti veritabili ambasadori ai Romaniei atat in lumea sportului, cat si in plan educational, social si cultural. Indiferent de parcursul profesional viitor, va incurajez sa ramaneti aproape de sportivi si de sportul romanesc.

Va felicit inca o data pentru performantele obtinute si va urez mult succes in competitiile care vor urma!

Multa sanatate tuturor! Va multumesc!”, a declarat seful statului la ceremonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here