Ștefan Stoica,Presedinte PNL Dolj : USR și ALDE fac jocul PSD la Ișalnița

0
47

PNL Dolj va contesta mâine, 10.08.2020, la Judecătoria Craiova hotărârea nr.3/09-08.2020 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 62 Ișalnița, prin care a fost admisă candidatura lui Flori Ovidiu Aurelian, candidatul PSD la Primăria Işalniţa, deşi acesta a fost declarat incompatibil, potrivit deciziei nr.2632/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

PNL Dolj a constatat cu indignare că majoritatea membrilor BEC Işalniţa, prin admiterea acestei candidaturi, cu 5 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”, a nesocotit decizia unei instanţe prin care candidatul PSD a fost declarat incompatibil, generând un precedent periculos pentru democraţie. 

Voturi „pentru” au fost date de reprezentanţii PSD, USR, ALDE, preşedintele şi locţiitorul BEC nr.62 Işalniţa, iar reprezentanţii PNL, ProRomânia şi PMP au votat „împotrivă”. Indignarea a fost cu atât mai mare, în momentul în care am constatat că reprezentantul USR, partidul care iniţiat campania „Fără penali în funcţii publice”, s-a aliat cu PSD şi a respins contestaţia PNL, votând pentru acceptarea unui incompatibil să candideze pentru o funcţie publică. 

Reamintim că această candidatură propusă de PSD, pentru primăriile din Dolj, nu este singulară, PNL Dolj având pregătite încă 5 contestaţii împotriva unor persoane declarate incompatibile prin decizii de instanţă definitive şi care doresc să acceadă din nou în funcţii publice: 

  1. Adam Atanasie – fost primar al comunei Goiești, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 788/12.02.2020; 
  2. Dică Dan Viorel – fost primar al comunei Pielești, incompatibil, potrivit deciziei ICCJ 4729/15.10.2019
  3. Dincă Dumitru – fost primar al comunei Drăgotești, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 1709/28.03.2019;
  4. Giurcă Eugen – fost primar al comunei Sălcuța, incompatibil, potrivit Deciziei ICCJ 1652/27.03.2019;
  5. Vintilă Marin – fost primar al comunei Poiana Mare, aflat în conflict de interese, potrivit Deciziei ICCJ 6340/11.12.2019

 

Citeste si ...  Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a vizitat impreuna cu conducerea PNL Dolj mai multe localitati din judetul Dolj

PNL Dolj va face toate demersurile legale pentru a împiedica vicierea alegerilor prin depunerea unor candidaturi prin care sunt încălcate decizii definitive ale ICCJ şi atragem atenția reprezentanților partidelor politice să respecte aceste decizii şi să nu susțină candidați aflați în contradicție cu prevederile legale.

Anexăm la prezentul comunicat Hotărârea Nr 3/09.08.2020 a BEC nr.62 -Ișalnița și Procesul Verbal Nr 2/09.08.2020

        Ștefan Stoica

 Președinte PNL Dolj 

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here