Stoltenberg: Acesta este un moment istoric! Finlanda şi Suedia şi-au depus cererile de aderare la NATO.

0
262

Finlanda şi Suedia şi-au depus miercuri cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), consultări fiind în curs între aliaţi pentru a înlătura opoziţia Turciei la integrarea celor două ţări nordice în Alianţă, informează AFP.

„Acesta este un moment istoric, într-un moment istoric pentru securitatea noastră”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a primit cererile de aderare prezentate de ambasadorii celor două ţări. „Sperăm să finalizăm rapid” procesul de aderare, a adăugat Stoltenberg.

Ministrul de Externe al Suediei, Ann Linde, a semnat marți cererea de aderarea la NATO, punând capăt deceniilor de neutralitate militară a țării.

„Am ajuns la o concluzie care este cea mai bună pentru Suedia. Nu știm cât va dura, dar calculăm că ar putea dura până la un an. Cererea va fi depusă împreună cu Finlanda în zile le următoare, iar apoi va fi procesată de NATO”.

Prim-ministrul Suediei Magdalena Andersson a declarat luni că țara ar trebui să se alăture NATO împreună cu Finlanda, țara vecină pentru ”siguranța poporului suedez”.

Parlamentul de la Helsinki a votat tot marți, cu o majoritate de peste 95%, în favoarea aderării Finlandei la NATO, ceea ce permite trimiterea candidaturii oficiale a ţării nordice la sediul Alianţei Nord-Atlantice.

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90, prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că nu va aproba aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, informează Reuters.

Liderul de la Ankara a reluat într-o conferinţă de presă afirmaţia că Suedia este un „incubator” de organizaţii teroriste şi a adăugat că există terorişti chiar în parlamentul de la Stockholm.

Ankara susţine că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane legate de grupuri considerate teroriste, cum ar fi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi discipoli ai clericului musulman Fethullah Gulen, acuzat de Turcia că a coordonat puciul nereuşit din 2016.

„Cum putem avea încredere în ei? (…) Nu vom ceda în privinţa aderării la NATO a celor care aplică sancţiuni împotriva Turciei”, a mai spus Erdogan.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că intrarea celor două țări nordice în NATO nu va crea o amenințare la adresa Rusiei, dar extinderea militară în teritoriu „va provoca cu siguranță răspunsul nostru”.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here