Tentativă de tâlhărie la o sală de jocuri din Craiova. Un tânăr și o tânără, reținuți

0
109

Un tânăr și o tânără din Craiova, au fost reținuți miercuri seara, fiind acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, faptă comisă în ultima zi a anului trecut.

Potrivit IPJ Dolj, în dimineața zilei de 31 decembrie, anul trecut, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi încercat să fure bani dintr-o sală de jocuri de noroc, situată pe strada Arieș din Craiova.
Întrucât angajata localului a fugit în afara localului strigând după ajutor, nu au fost furate bunuri sau bani.

Polițiștii au efectuat cercetări, iar în dimineața zilei de 18 ianuarie, anul acesta, a fost făcută o percheziție domiciliară, în Craiova, fiind astfel identificate două persoane bănuite de comiterea faptei.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 ani și o tânără în vârstă de 21 de ani, ambii din Craiova.

„În fapt, tânărul de 23 de ani este bănuit că având fața acoperită și prin amenințarea cu un cuțit, ar fi încercat să sustragă banii din încasările localului. Acesta ar fi fost ajutat de o tânără de 21 de ani, care i-ar fi furnizat informații despre posibilele persoane aflate în incinta societății comerciale. Cei doi au fost conduși la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, iar pe tânără sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie calificată”, arată IPJ Dolj.

Astăzi, tinerii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive,conform editie.ro .

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here